Mercedes și CATL vor construi o nouă fabrică de acumulatori, în Ungaria
14.08.2022
        
Distribuie acest articol!   

Mercedes investește mult în acumulatori și fabricarea acestora, ca parte din procesul de electrificare totală a gamei de modele. În acest sens, o nouă fabrică de acumulatori auto se va ridica în Ungaria, în colaborare cu CATL, nimeni altul decât cel mai mare producător din lume de acumulatori pentru automobile electrice.

Astfel, constructorul german își consolidează parteneriatul inițiat în 2020, cu CATL (Contemporary Amperex Technology Co., Limited), specialistul chinez în furnizarea de celule și module de baterie de generație nouă și de înaltă performanță.

Capacitatea de producție este prevăzută să atingă 200 GWh pe an. Această capacitate va fi repartizată în opt locații de producție, până la sfârșitul deceniului.

Astfel, una dintre aceste fabrici va fi construită de CATL în parteneriat cu Mercedes, dar și cu alți parteneri, în Ungaria, în orașul Debrețin. Mercedes va fi primul client care va primi baterii de la această capacitate de producție, fiind cel care a plasat cea mai mare comandă inițială.

Acumulatorii vor echipa următoarele generații de modele din gama EQ fabricate în Germania și Ungaria, prin operațiuni de aprovizionare locală. Tehnologia nu a fost deocamdată menționată, dar probabil pentru moment va fi Li-ion.

Producția de baterii va fi neutră din punct de vedere al emisiilor carbon pe întreg ciclul de fabricare. Pentru prima dată, această neutralitate va fi auditată și verificată de experți independenți de la Dekra și SGS.

Această dorință de neutralitate de CO2 se aplică și altor locații, conform strategiei Mercedes de a avea o producție complet neutră din punct de vedere al carbonului până în 2039.

În total, Mercedes va avea patru locații de producție de acumulatori în Europa și alte patru în alte locuri din lume. De asemenea, în martie 2022, producătorul german a intrat într-un joint venture cu Stellantis și Saft, pentru crearea unei gigafabrici și înființarea celui mai mare producător european de baterii.

Distribuie acest articol!