Iată, în sfârșit, primul SUV Ferrari. Reprezentanții constructorului italian insistă că Purosangue nu este cu SUV („sport utility vehicle”), ci doar… un „automobil sport”. În fond, poate că ar trebui să le dăm dreptate!
Chiar dacă puriștii se declară scandalizați, trebuie să recunoaștem că abordarea Ferrari în ceea ce privește actuala tendință este mai puțin obișnuită. Motorul V12 atmosferic și ușile cu deschidere antagonică sunt principalele argumente în acest sens.
Primul model cu patru uși și cu patru locuri de la Maranello este lansat în anul în care legendarul „cavallino rampante” împlinește 75 de ani. Purosangue îmbină în stilul casei cele două caracteristici fundamentale ale automobilelor Ferrari, performanța și luxul.
Motorul V12 aspirat de 6,5 litri, amplasat în față, este derivat din cel folosit pe 812 Competizione și reprezintă o opțiune foarte curajoasă, având în vedere contextul actual de downsizing. Dezvoltă 725 CP și 716 Nm, deci are un raport greutate/putere de 3 kg/CP, impresionant pentru un SUV. Este foarte apropiat de concurența directă, în privința performanțelor – Lamborghini Urus Performante are 666 CP, iar Aston Martin DBX707, 707 CP.
Ferrari vorbește despre un bloc motor complet nou, realizat manual în fabrică, cu excepția arborelui cotit, a cărui producție a fost externalizată. De asemenea, mașina este formată din peste 80% componente noi.
Tracțiunea este integrală, iar transmisia cu dublu ambreiaj și 8 trepte. Performanțe: accelerație 0-100 km/h în 3,3 secunde, 0-200 km/h în 10,6 secunde, viteză maximă 310 km/h.
Designul exterior preia stilul și o serie de detalii întâlnite la Ferrari Roma, iar profilul evocă un Ferrari GTC4 Lusso supradimensionat. Nu s-a renunțat la stâlpul central, ceea ce taie mult din farmecul deschiderii ușilor în sens opus.
Purosangue este impunător și prin dimensiuni: 4,97 metri lungime, 2,0 metri lățime și 1,74 metri înălțime, cu un ampatament de 3,0 metri. Roțile pe măsură de mari (22 de inch pe față și 23 de înch pe spate) contribuie la impresia generală de exces. Cântărește 2.180 kg, deci este cel mai greu model Ferrari din toate timpurile. Portbagajul are un volum de 473 litri.
Șasiul este realizat din mai multe tipuri de aluminiu (extrudat sau turnat) cu ranforsări din carbon. Standard, pavilionul este din carbon, sticla electro-sensibilă (cu reglarea opacității pentru fiecare pasager în parte) fiind opțională.
La interior impresionează designul suplu al scaunelor și stilul ultramodern de la tabloul de bord. Apropo de acesta din urmă, Purosangue este, probabil, singurul model modern care nu dispune de omniprezentul display central. În schimb, pasagerul din dreapta are sub ochi propriul ecran!
Așadar, dintre vedetele zonei de top, doar McLaren încă nu a atacat zona SUV. Deocamdată! De la Porsche și Aston Martin, continuând cu Lamborghini, Maserati sau Rolls-Royce, până la Ferrari, toți producătorii de prestigiu au intrat, în cele din urmă, în această horă.
Ar fi interesant de analizat motivele deciziei celor de la Ferrari, având în vedere că nici pe departe nu se pune problema lipsei de comenzi. Dimpotrivă, constructorul italian face față cu greu cererii și nu a fost nevoit să apeleze la ”trucul cu modele SUV” pentru a impulsiona volumul producției, așa cum s-a întâmplat la Aston Martin sau Lamborghini.
Apropo de exclusivitate, Ferrari a anunțat că Purosangue va reprezenta maximum 20% din producția sa anuală. Reamintim, Ferrari are o capacitate anuală de 15.000 de unități, deci Purosangue se va produce în cel mult 3.000 de exemplare pe an. Vestea proastă este că producția pe următorii patru ani a fost deja vândută integral!
La un preț anunțat de 390.000 de euro, va fi cel mai scump SUV de pe piață, comparativ din acest punct de vedere cu Rolls Royce Cullinan. Livrările vor demara în al doilea trimestru din 2023.