Holdingul chinez Geely a preluat 7,6% din capitalul Aston Martin
06.10.2022
        
Distribuie acest articol!   

Holdingul Geely devine o prezență tot mai notabilă pe plan global, în industria auto. După ce a investit în capitalul de la Volvo și Mercedes și în așteptarea unei posibile mișcări similare la Renault, gigantul auto chinez a decis să investească și în marca britanică Aston Martin.

După cum se știe, Geely deține încă din 2009 marca Volvo, pe care a cumpărat-o de la Ford. Din 2018 a intrat cu o participație de 9,69% la Mercedes-Benz și s-a impus ca cel mai mare acționar al grupului german.

Constructorul chinez deține, de asemenea, mărcile Lotus și Proton. Potrivit ultimelor zvonuri din piață, Geely este pe cale de a deveni acționar al viitoarei filiale termice Renault.

Dar asta nu este tot! Printr-un comunicat de presă, Geely tocmai și-a anunțat intrarea în capitalul Aston Martin. Holdingul chinez a cumpărat 7,6% din acțiunile constructorului din Gaydon, la un preț rămas necunoscut.

Geely se alătură astfel fondului public de investiții al Arabiei Saudite, care deține 16,7% din brand, precum și consorțiului controlat de Lawrence Stroll, care deține 18,3 procente. De asemenea, Mercedes-Benz deține 9,7% din Aston Martin Lagonda.

Va influența participația Geely strategia de la Aston Martin? Constructorul britanic pregătește lansarea unor modele 100% electrice, astfel că expertiza Geely în acest domeniu (inclusiv cu Lotus) ar putea avea un rol major în ecuație.

Rămâne de văzut, de asemenea, pe ce coordonate se vor plasa raporturile cu Lawrence Stroll, cel care conduce compania, precum și eventualele consecințe asupra prezenței Aston Martin în Formula 1.

Nu în ultimul rând, analiștii își pun întrebări referitoare la următoarea investiție strategică efectuată de Zhejiang Geely Holding Group…

Distribuie acest articol!