Așezate în ordine cronologică, pe un ”traseu” în forma literei S, nouă modele Mercedes SL au constituit exponatele centrale ale unui eveniment special, găzduit timp de un an, de Muzeul Mercedes-Benz. Constructorul german a marcat astfel împlinirea a șapte decenii de la lansarea unuia dintre cele mai faimoase modele ale sale.

Intitulată „Fascinația SL – o mașină de vis pentru 70 de ani”, expoziția temporară a reunit de la cel mai vechi Mercedes SL până la cea mai nouă generație, alături de numeroase alte exponate ilustrative pentru istoria acestui model.

Primul model din serie a fost Mercedes 300 SL, dezvăluit în martie 1952. De atunci s-a format o frumoasă tradiție, producția faimoaselor modele SL fiind neîntreruptă de-a lungul deceniilor.

În prezent, Mercedes SL este unul dintre cele mau cunoscute și apreciate modele sport la nivel mondial. Cele două litere din nume vin de la super (S) și ușor (L).

Expoziția specială de la Muzeul Mercedes-Benz spune întreaga poveste a mașinilor sport SL. În martie 1952 – cu 70 de ani în urmă – Mercedes-Benz a dezvăluit modelul 300 SL. De atunci, a existat o tradiție neîntreruptă a mașinilor de producție cu faimoasa denumire din două litere.

Cel mai vechi exponat este și cel mai vechi SL existent în lume: șasiul cu numărul 2 al modelului Mercedes-Benz 300 SL (W 194), din 1952, care poartă seria de identificare 194 010 00002/52. De regulă rar văzut în public, a fost folosit, printre altele, ca mașină de antrenament pentru celebra cursă Mille Miglia.

300 SL este modelul cu care Mercedes-Benz s-a relansat în motorsport, după cel de-al Doilea Război Mondial. Mecanica trădează constrângerile bugetare impuse echipei de dezvoltare. Ansamblul motor-cutie de viteze a provenit de la limuzina 300 S, de la care SL a preluat si puntea spate, direcția și frânele, cu mici modificări.

Puterea motorului cu 6 cilindri în linie, de 2.996 cmc, a urcat de la 115 la 170 CP la 5.200 rpm, oferind performanțe de top la acea vreme, precum viteza maximă de 240 km/h.

Mașina a fost dezvoltată pe un șasiu tubular solid, o soluție foarte avansată la acea vreme. Însă armăturile acestei structuri împiedicau montarea ușilor tradiționale, astfel că pentru a se instala la bord, pilotul trebuia să deschidă geamul și să se strecoare prin deschiderea îngustă. Problemele de securitate au impus găsirea unei alte soluții, iar aceasta a fost mărirea portierei prin decuparea unei porțiuni din plafon, unde au fost amplasate balamalele. Așa a luat naștere celebra ușă fluture.

A fost produs în doar zece exemplare, iar rezultatele au fost impresionante: trei victorii la Berna, două la Le Mans și la Carrera Panamericana în Mexic, patru la Nürburgring.