Până în 2030, Rolls-Royce trebuie să devină un producător de automobile exclusiv electrice. Spectre este primul membru al noii game de modele cu emisii zero pe care producătorul britanic intenționează să o lanseze integral până la sfârșitul actualului deceniu.
Primul Rolls-Royce 100% electric a fost prezentat oficial zilele trecute, iar precomenzile au fost deja deschise. Lansarea comercială va avea loc până la finele anului 2023.
Deși cântărește aproape trei tone, adică aproape cât un mic camion, Spectre are autentice veleități sportive, fiind capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4,5 secunde. Și chiar are un look demn de asemenea performanțe, grație profilului de coupe.
Poartă sub planșeu un acumulator care cântărește nu mai puțin de 700 de kilograme, care îi asigură o autonomie de până la 520 de kilometri în ciclu WLTP. Cu cele 2.975 de kilograme, bate toate recordurile în materie de greutate, chiar și cel al SUV-ului Mercedes EQS (peste 2,8 tone) sau al noului BMW i7 (peste 2,6 tone).
Este un coupe masiv, așa cum îi stă bine unui Rolls-Royce, dar și ultra-luxos. Pare înrudit cu Wraith, dar în cazul de față avem o versiune modernizată, mai rafinată.
Constructorul este deocamdată zgârcit cu detaliile tehnice, rezumându-se să comunice doar dimensiunile de gabarit. Măsoară 5.453 mm lungime, 2.080 mm lățime, 1.559 mm înălțime și are 3.210 mm ampatament.
Imaginile de la interior sunt în ton cu ceea ce ne-a obișnuit această marcă – finisaje de top, materiale de cea mai bună calitate și o atmosferă opulentă.
Cifrele finale de putere, accelerație și autonomie sunt încă în curs de perfecționare, însă datele preliminare arată că Spectre va dispune de un cuplu de 900 Nm și o putere de 430 kW.
Rolls-Royce nu a furnizat deocamdată nici detaliile referitoare la pret. Se speculează că ar fi între SUV-ul Cullinan si limuzina Phantom, deci în jur de 400.000 de euro.