Descoperire incredibilă: nebănuita legătură între crustacee și automobilele electrice
07.11.2022
        
Distribuie acest articol!   

Printre nenumăratele cercetări efectuate în ultimii ani, pe tema electromobilității, cea la care ne vom referi aici a atras atenția presei, deși la acest moment nu este deloc clar dacă descoperirea specialiștilot va putea fi integrată în vreun fel în producție. Însă rezultatele investigațiilor realizate de cercetătorii de la universitățile americane din Houston și Maryland au fost destul de surprinzătoare.

Studiul realizat în Statele Unite ale Americii au vizat cojile multor crustacee, care ar putea fi integrate în… componența acumulatorilor utilizați la vehiculele electrice!

Cercetările s-au concentrat pe problema bateriilor și a modului în care se înlocuiesc cele mai dăunătoare componente ale acestora. Și împotriva oricărui pronostic, a fost găsită o modalitate de a „recicla” resturile provenite de la mesele celor care consumă crustacee.

În fiecare an, consumul de crabi, creveți și homari generează aproximativ 8 milioane de tone de deșeuri.

Cochiliile acestora sunt departe de a fi lipsite de interes, dacă într-adevăr pot fi reciclate! Ele conțin chitină, ceea ce face posibilă obținerea chitosanului, un polimer care din punct de vedere chimic este o polizaharidă.

Până în prezent, aceasta este singura substanță naturală cunoscută ce conține fibre active cu sarcina pozitiv-alcalină și este capabilă să joace rolul de electrolit și deci de catalizator. Prin urmare, cel puțin teoretic, permite circulația ionilor între catodul și anodul unei baterii.

„Separatoarele din polipropilenă și policarbonat, care sunt utilizate pe scară largă în bateriile litiu-ion, durează sute sau mii de ani să se degradeze”, spune Liangbing Hu, directorul Centrului pentru Inovarea Materialelor de la Universitatea din Maryland.

Pe de altă parte, ar dura doar 6 luni pentru ca chitosanul să finalizeze procesul de degradare, făcând astfel aceste baterii biodegradabile în proproție de două treimi.

Doar zincul rămas, care este perfect reciclabil, trebuie să-și găsească o a doua viață. Astfel, interesul pentru un astfel de produs ar fi multiplu, din moment ce resturile se pot recicla, iar bateriile pot fi produse fără a se recurge la resurse rare.

În plus, performanța bateriilor nu ar fi redusă în comparație cu standardele actuale, deoarece o capacitate de încărcare de 99,7% este menținută chiar și după 1.000 de cicluri.

Iată, așadar, o idee care cel puțin teoretic face posibilă înlocuirea bateriilor litiu-ion, foarte intens acuzate în prezent pentru impactul asupra mediului și riscul ridicat de incendiu.

Distribuie acest articol!