Toyota Prius, un model care între timp a devenit o legendă, se pregătește să treacă la a cincea generație. Premiera mondială are loc zilele acestea, în Japonia și la Los Angeles Auto Show, cea europeană urmând să se producă oficial pe 5 decembrie.
Toyota susține că emblematicul său hibrid este mai eficient ca niciodată. Iar noi completăm afirmând că e și cea mai frumoasă generație. Un detaliu foarte important la acest model, care a suferit mereu din cauza aspectului său, mai greu de digerat pentru unii.
Apărut în 1997, acest model a scris istorie la Toyota și în evoluția electrificării automobilului. La 25 de ani de la momentul apariției, cea de-a cincea generație face următorul pas, renunțând la vechea tehnologie hibrid, în favoarea celei plug-in.
Toyota și-a propus ca noul Prius, ca model hibrid plug-in (PHEV), să contribuie la consolidarea gamei multi-tehnologie, care mai include modele 100% electrice cu baterie (BEV) și cu pile de combustie (FCEV).
Așadar, să spunem adio vechiului hibrid! Dezvoltat pe a doua generație a platformei TNGA-C (Toyota New Global Architecture), noul Prius va fi disponibil în Europa exclusiv în versiune PHEV (plug-in hybrid), cu un motor termic de 2,0 litri și unul electric, puterea însumată find de 223 CP. Un salt remarcabil, având în vedere că precedenta generație dispune de 122 CP!
Autonomia în modul electric a crescut cu 50% datorită noului acumulator Li-ion de 13,6 kWh, cu o densitate energetică superioară. Acesta este instalat în planșeu, sub locurile din spate. Opțional, pe pavilion pot fi instalate celule fotovoltaice, care contribuie la încărcarea bateriilor, prin generarea de energie curată.
Aspectul exterior este în general mai fluid, mai epurat, în principal datorită optimizării aerodinamice la care a fost supusă caroseria. Profilul este mai scund, apropiat de cel al unui coupé, o tendință foarte la modă.
Interiorul spațios beneficiază de un design curat, cu poziția scaunelor ceva mai coborâtă, pentru o senzație de sportivitate. Toate comenzile au fost amplasate pentru o utilizare optimă, iar întreg conceptul de la bord este reunit sub genericul “Island Architecture”.
Îmbunătățirea spațiului la interior se datorează ampatamentului mărit cu 50 mm. Remarcabil este faptul că acest surprlus este oferit în condițiile în care lungimea totală a scăzut cu 46 mm, comparativ cu vechea generație.
Noul Prius plug-in își va face debutul comercial pe piața europeană începând din primăvara anului 2023.