Rămâne Volkswagen Golf regele Europei?
04.01.2023
        
Distribuie acest articol!   

Liderul tradițional al pieței auto europene, compacta Volkswagen Golf, riscă să piardă această poziție, cu care ne obișnuise de foarte mult timp. Noua sa rivală este Peugeot 208.

Lucrurile se vor lămuri curând, în momentul în care vor fi publicate cifrele ultimelor luni din 2022. Însă, după cum a evoluat încă de la începutul anului trecut, micuța franceză are șanse mari să detroneze rivalul german.

De ani de zile, Volkswagen Golf a dominat categoric piața auto europeană. Familiala cu cinci uși poziționată în segmentul compact părea să fie rețeta perfectă pentru Vechiul Continent. Pe parcursul anului 2022 semnele de slăbiciune s-au înmulțit, Golf cedând poziția de lider unor concurenți precum Peugeot 208 și Dacia Sandero.

Cum spuneam, trebuie să așteptăm ultimele cifre înregistrate în 2022. Însă la sfârșitul lunii octombrie, cifrele excelente înregistrate de 208 l-au propulsat în poziția de cel mai bine vândut model din Europa!

Astfel, Peugeot 208 avea 17.075 de unități, față de 17.038 de exemplare Golf și 16.147 Sandero.

Un alt detaliu interesant evidențiat de cifrele publicate de JATO vizează topurile realizate în funcție de tipul de propulsie. Niciun model 100% electric nu era pe podium, vânzările fiind dominate de modelele termice, urmate de cele hibride (acolo unde există astfel de variante).

Însă nu trebuie uitat că este doar o ”fotografie” de moment, trendul fiind evident în defavoarea propulsiei clasice. Este doar o chestiune de timp, desigur, până când automobilele electrice vor începe să conteze cu adevărat și în privința volumelor. Să ne așteptăm, așadar, ca pe viitor ponderea automobilelor electrice să tot crească, în detrimentul celor pe bază de combustibili fosili.

Sursa: JATO Dynamics

Distribuie acest articol!