Ocazie! Red Bull a lansat un simulator de Formula 1 la prețul de 120.000 de euro
30.03.2023
        
Distribuie acest articol!   

Pentru cei care se visează să piloteze precum Max Verstappen, la volanul unui RB18, aceasta este o ocazie rarisimă. Noul simulator este creat special pentru cei mai înrăiți fani Red Bull!

În 2022, Red Bull Racing a câștigat campionatul mondial de Formula 1, la finele unui sezon în care echipa a dominat în aproape toate cursele, grație evoluțiilor de excepție ale pilotilor ai săi, Max Verstappen și Sergio Perez. Pentru a marca victoria așa cum se cuvine, team-ul austriac a pregătit o frumoasă surpriză pentru pasionații fenomenului.

Red Bull a pus în vânzare un nou simulator de Formula 1, o ediție limitată concepută pe baza modelului campion Red Bull RB18. Desigur, fiind vorba de o versiune exclusivistă, amatorii vor trebui să bage mâna adânc în portofel. În fond, a pilota precum Max Verstappen nu este la îndemâna oricui!

Red Bull a acordat o atenție deosebită detaliilor, la fabricarea simulatorului. Majoritatea acestora copiază cu mare fidelitate o mașină de Formula 1, iar cockpitul se confundă cu cel al unui RB18. Obiectivul principal a fost tocmai acela de a oferi o experiență de condus cât mai apropiată de realitate.

„Pilotarea unei mașini de Formula 1 este ceva la care cei mai mulți dintre noi nu pot decât să viseze, însă acest simulator este cât mai aproape de realitate. Memento Exclusives a recreat mașina pentru a aduce pista în casa ta.”

Christian Horner, Team Principal, Red Bull Racing

Simulatorul este oferit în două formate: „The Champions Edition” și „The Race Edition”. Al doilea este mai ieftin, dar și mai puțin dotat. „Champions Edition” este echipat inclusiv cu un spoiler frontal. Ambele versiuni sunt oferite cu o opțiune de personalizare în culorile lui Max Verstappen sau Sergio Perez.

„The Champions Edition”, cea mai scumpă ediție, costă 120.000 de euro, în timp ce „The Race Edition” costă în jur de 85.000 de euro. Practic, aceste simulatoare sunt la fel de scumpe ca mașinile de epocă, așa că potențialii cumpărători trebuie să aibă conturile bancare pe măsura pasiunii. Vânzările au fost deschise pe website-ul F1 Authentics.

Simulatorul a fost proiectat de Memento Exclusives, o companie specializată în jocuri inspirate din diferite sporturi.

Distribuie acest articol!