BMW 3.0 CSL by Alexander Calder (1975). Primul BMW Art Car
18.04.2023
        
Distribuie acest articol!   

Pilotul francez Hervé Poulain a avut ideea ca un artist să își exprime creativitatea pe un automobil de curse. El i-a solicitat unui prieten, artistul american Alexander Calder, să picteze maşina sa de curse BMW, la începutul anilor 70.

Așa a apărut colecția BMW Art Car. Primul BMW Art este un BMW 3.0 CSL din 1975, pictat de Alexander Calder.

În stilul său consacrat, artistul a folosit culori intense şi suprafeţe oscilante. Mașina a concurat în cursa de 24 de ore de la Le Mans, din 1975.

De-a lungul timpului, proiectul a reunit artişti importanţi, iar automobilele formează o impresionantă colecție de declaraţii artistice diverse, ce reflectă dezvoltarea culturală şi istorică a artei, designului şi tehnologiei. Sunt lucrări ale unor artişti binecunoscuţi, precum Frank Stella, Roy Lichtenstein, Andy Warhol, A.R. Penck, David Hockney, Jenny Holzer, Jeff Koons, John Baldessari şi Cao Fei.

O parte sunt expuse constant la Muzeul BMW din München, în timp ce altele călătoresc prin lumea largă, expuse în diverse muzee sau la evenimente de artă. În 2015, la împlinirea a 40 de ani de la apariția proiectului BMW Art Car, Muzeul Guggenheim din New York a găzduit un eveniment special. Astfel, de aproape o jumătate de secol, colecţia BMW Art Car este un reper în zona de simbioză a artei cu tehnologia.


AFLĂ MAI MULTE:
Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro

Distribuie acest articol!