A fost odată ca niciodată, pe când Renault producea modele de lux, capabile să concureze de la egal la egal cu limuzinele Rolls-Royce. Nu este un basm, deși povestea celui mai renumit exemplar Type CB Coupé de Ville are partea ei de ficțiune. Produs între 1912 și 1933, acest model este un bun exemplu despre ce însemna opulența la începuturile automobilului.
Habitaclul era încărcat cu țesături fine și tapițerie foarte elaborată. La exterior se diferenția de restul automobilelor prin amplasarea radiatorului în spatele motorului, astfel că partea frontală avea o linie curbă foarte elegantă. Sub capotă se afla un motor cu patru cilindri în linie, de 2,6 litri și 25 CP. Viteza maximă de circa 60 km/h era o performanță de-a dreptul remarcabilă. Denumirea vine de la tipul caroseriei, coupé de ville fiind foarte răspândit în primele decenii ale secolului XX. La un astfel de automobil, locul șoferului era deschis, separat de cel al pasagerilor.
Oferit la prețul de 3.000 de franci – o adevărată avere! –, Renault Type CB Coupé de Ville era, fără îndoială, un automobil de lux, pe care nu oricine și-l putea permite! Și astfel, într-o perioadă în care Henry Ford democratiza automobilul, cu celebrul Model T, aristocrația americană încerca să se diferențieze, căutând să cumpere modele de lux europene.
Așa ajungem la cel mai cunoscut exemplar Type CB Coupé de Ville, cel cumpărat în 1912 de milionarul american William Ernest Carter, în timpul unei călătorii în Europa. Pentru întoarcerea acasă, proaspătul proprietar s-a îmbarcat, împreună cu familia, la clasa I pe RMS Titanic, în călătoria inaugurală și singura, de altfel, a celebrului pachebot. Așezată într-o cutie de lemn, așa cum se transportau peste mări, la vremea aceea, automobilele, mașina a fost încărcată la cală și înregistrată ca marfă. Dar, spre deosebire de Carter și familia sa, care au supraviețuit naufragiului din noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, superbul Renault a ajuns pe fundul Atlanticului de Nord.
Povestea singurului automobil care s-a aflat la bordul Titanicului nu s-a încheiat însă odată cu plata celor 5.000 de dolari, cât a fost uriașa despăgubire virată de compania de asigurări Lloyd’s în contul lui William Carter. La 85 de ani după tragicul eveniment, producția cinematografică semnată de James Cameron și 20th Century Fox a readus în atenția marelui public automobilul pierdut în adâncuri și l-a pus în lumina reflectoarelor. În film, desigur, apare o replică creată în stil cinematografic, iar în imaginile cu momentul îmbarcării, automobilul apare în toată splendoarea sa pe o platformă, nicidecum într-o cutie de lemn. Dar ceea ce l-a transformat în cel mai cunoscut exemplar Type CB Coupé de Ville a fost scena de dragoste dintre Jack și Rose (Leonardo di Caprio și Kate Winslet).
AFLĂ MAI MULTE:
● Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
● Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro