Formula 1, Japonia. Red Bull, campioană la constructori!
24.09.2023
        
Distribuie acest articol!   

Max Verstappen și Red Bull par să-și fi regăsit ritmul firesc, după surpriza din Singapore. Campionul en tire al fost cel mai bun în calificări și a obținut cel de-al nouălea pole position din acest sezon și al 29-lea din întreaga carieră.

El a fost urmat pe grilă de Oscar Piastri și Lando Norris, care au reconfirmat astfel forma foarte bună din ultima perioadă a team-ului McLaren.

Cursa de la Suzuka a fost la discreția lui Max Verstappen. Victoria acestuia în Marele Premiu al Japoniei a adus punctele necesare pentru ca Red Bull să-și asigure deja titlul suprem la constructori.

Performanța a fost obținută în condițiile în care al doilea pilot al team-ului austriac, Sergio Perez, nu a terminat cursa de la Suzuka, în urma unui contact cu Kevin Magnussen.

Dar surpriza cursei a fost furnizată și de această dată de cei de la McLaren. Ei au completat topul, cu Lando Norris al doilea și Oscar Piastri la primul său podium în F1.

Max Verstappen a contabilizat până acum 13 victorii în actualul sezon și este la doar două lungimi de recordul din 2022, când a adunat 15 victorii. De asemenea, are 48 de reușite în întreaga carieră.

Cât despre Red Bull, echipa este la al șaselea titlu suprem la constructori, după cele din 2010, 2011, 2012, 2013 și 2022.

Clasament piloți: 1. Max Verstappen 400 p., 2. Sergio Perez 223 p., 3. Lewis Hamilton 190 p.
Clasament constructori: 1. Red Bull 623 p., 2. Mercedes 305 p., 3. Ferrari 285 p.

Următoarea cursă este programată pe 8 octombrie, în Qatar, la Lusail (cu sprint).

Distribuie acest articol!