Gemballa este unul dintre puținii tuneri auto care au reușit să își depășească statutul de companie specializată în modificarea automobilelor sportive și să își construiască propriul brand, ca producător auto. Înființată în 1981, firma obținea, patru ani mai târziu, propriul ID de producător autorizat, din partea Autorității Federale de Transport Auto din Germania, fiind recunoscut și la nivel internațional. Așadar, Gemballa este oficial un producător de automobile, nu un tuner auto.
Probabil cea mai cunoscută creație semnată de Gemballa este Avalanche. Împreună cu versiunea decapotabilă Cyrrus, a debutat în 1985. Cu un preț de aproape 400.000 de mărci germane (peste un milion de dolari, în zilele noastre), îi viza pe cei cu dare de mână, dornici să dețină un automobil unicat.
Prima versiune avea 385 CP, o putere suficientă pentru a atinge 300 km/h. Rod al colaborării între RUF și Gemballa, a fost una dintre cele mai rapide mașini ale anilor 1980. Fiecare exemplar a fost modificat radical de Gemballa, finisările fiind realizate conform cerințelor clienților. La început, Gemballa s-a concentrat pe estetică, iar pentru modificările mecanice mașinile erau trimise la RUF.
Un Avalanche este ușor de recunoscut după aripa spate inconfundabilă, poziționată în jurul lunetei. Este un element extrem de elaborat, care face din Avalanche un model unic. Pachetul aerodinamic specific acestui model este completat cu striațiile din zona prizelor laterale de aer.
Gemballa Avalanche, mai ales prima generație, este o raritate. De altfel, în primii 8 ani au fost realizate doar 15 exemplare. Compania a reluat în ultimii ani producția acestui model, care se bazează acum pe versiunea modernă Porsche 911 Turbo. Actualul 991 Turbo are 825 CP și sprintează 0-100 km/h în 2,4 secunde.
AFLĂ MAI MULTE:
● Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
● Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro