Este opera lui Malcolm Sayer, unul dintre primii designeri care au aplicat principiile aerodinamicii în proiectarea automobilelor. Una dintre cele mai frumoase creații din domeniul auto și printre cele mai bune mașini sport din anii 1960, o combinație de frumusețe aparte, performanță de top și preț atractiv, care au transformat acest model într-unul dintre cele mai apreciate automobile din toate timpurile.
Un Grand Tourer cu tracțiune spate, caroserie deosebit de frumoasă, arhitectură de coupé sau roadster cu două locuri, care a stabilit noi standarde în multe privințe și a devenit un reper al industriei auto din anii 1960. Își are originile în modelul de curse Jaguar D-Type, care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans timp de trei ani consecutiv, începând cu 1955.
Echipat cu motorul XK de 3,8 litri cu șase cilindri în linie și carburator triplu, avea 265 CP, care, pe o caroserie aerodinamică și ușoară, era o putere suficientă pentru a atinge 250 km/h și pentru a accelera 0-100 km/h în mai puțin de 7 secunde. La momentul lansării, prețul unui roadster era de 1.830 lire sterline, iar cel al unui coupé, de 1.954. Modelele concurente de la Aston Martin erau de două ori mai scumpe, iar un Ferrari de aproape trei ori mai mult. A fost produs în trei serii (generații), între 1961 și 1974.
Evoluția în timp a fost considerabilă, inclusiv din punct de vedere tehnic, însă fără să-i altereze caracteristicile definitorii. Seria 3, de pildă, era dotată cu un imens V12 de 5,3 litri. În 1966 s-a lansat și o versiune cu ampatament mărit și 2+2 locuri. De asemenea, au existat cîteva serii limitate, dedicate curselor, extrem de rare și foarte căutate de colecționari.
Muzeul de Artă Modernă din New York a inclus un roadster din Seria 1 în colecția sa permanentă dedicată designului, o decizie care recunoaște valoarea estetică deosebită a acestui automobil. De altfel, doar șase automobile au fost onorate astfel. În 2021, la împlinirea a șase decenii de la lansarea acestui model, Jaguar Classic a decis construirea unei ediții limitate formată din șase perechi (coupe și roadster), care așa au și fost vândute, în pereche.
AFLĂ MAI MULTE:
● Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
● Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro