Modelele de la care ne luăm adio în 2023
18.12.2023
        
Distribuie acest articol!   

Fiecare model își are, mai devreme sau mai târziu, momentul finalului de carieră. Anul acesta ne despărțim de câteva automobile care au scris istorie și pe care le trecem în revistă în cele ce urmează.

Dar înainte de a vedea despre ce modele este vorba, se impun câteva concluzii. În primul rând una referitoare la game, care devin din ce în ce mai standardizate. Locul modelelor retrase va fi ocupat, în cele mai multe cazuri, de SUV-uri, majoritatea electrice. O tendință cu care, de altfel, ne-am obișnuit deja.

Iată care sunt cele mai importante modele care au ieșit din producție anul acesta sau o vor face cel târziu la introducerea modelelor pentru anul 2024.

Audi R8. Cel mai puternic Audi de producție a aruncat prosopul anul acesta, sub forma unei variante finale, numită R8 V10 GT RWD. Audi și-a luat rămas bun de la legendarul său propulsor V10, în timp ce modelul ar putea fi înlocuit până în 2025-2026 cu o nouă versiune electrică.

Audi TT. Aceeași poveste și în cazul surorii mai mici TT, care părăsește scena după 25 de ani de carieră. Audi rămâne dintr-o dată fără două modele sportive, dar își croiește cu destulă convingere un viitor 100% electric.

Chrysler 300C. Chrysler tocmai a încheiat producția legendarului sedan 300C, produs la Brampton, în Canada, din 2011. Ba chiar din 2005, dacă ne întoarcem la prima generație! Astfel, gama Chrysler devine săracă, singurul model care reușește să mențină acum steagul sus fiind monovolumul Pacifica.

Ford Fiesta. Un model legendar atât pentru Ford, cât și pentru europeni, a fost ”omorât” după șapte generații și o istorie care a început în 1976! O retragere totuși de neînțeles, pe un continent în care mașinile de oraș din segmentul B sunt încă populare. Dar Ford își „americanizează” gama europeană, astfel că de acum nivelul de intrare va fi asigurat de crossover-ul Puma.

Honda e. Modelul electric entry-level de la Honda, un mini urban cu design inspirat de City, din 1981, a oferit câteva soluții interesante, precum tabloul de bord și oglinzile complet digitale. A fost însă mult prea scump și nu și-a prea găsit adepți în Europa…

Kia Rio. La fel de surprinzător ca în cazul Ford Fiesta, Kia a decis să retragă modelul urban, anul acesta. Micul Picanto și „marele” Ceed rămân în ofertă, dar segmentul B este acum exasperant de de gol. Va urma oare un înlocuitor electric?

Mercedes Clasa C / E cabrio / coupe. Mercedes-Benz are prea multe modele, iar anul acesta a început o binevenită „rarefiere” a gamei. Consecință directă: coupe-urile din Clasele C și E și derivatele lor decapotabile au fuzionat, pentru a da naștere coupe-ului și decapotabilei CLE. Din patru modele, gama a rămas astfel cu două.

Mini Clubman. Modelul bazat pe istoricul Mini city car a fost retras anul acesta, acest tip de model nemaifiind cu adevărat popular. În plus, sosirea noului Countryman (mult mai mare) i-a convins pe cei din conducerea Mini să nu mai continue cu Clubman.

Porsche Panamera Cross Turismo. Noul Porsche Panamera renunță la varianta „break”, numită Cross Turismo. Încă o sportivă cu cinci uși de la care ne vedem nevoiți să ne luăm, cu regret, la revedere…

Distribuie acest articol!