Marii constructori încep să își reconsidere planurile de electrificare. Un exemplu în acest sens este Ford, care își va revizui strategia privind modelele electrice, urmând să se concentreze pe modelele mici.
Se știe deja prea bine că toți producătorii de automobile vor trebui să ofere o gamă complet electrică dacă intenționează să continue să vândă în Europa. Și asta pentru că legislația UE prevede interzicerea comercializarea de automobile noi, pe tot continentul, începând din 2035.
Ford a început deja să își electrifice gama, primele modele 100% electrice fiind Mustang Mach-E, E-Transit și F-150 Lightning. Acestora li s-a alăturat Explorer, dezvăluit anul trecut.
Dar asta, evident, nu este tot, pentru că sunt planificate și alte modele noi. Doar că producătorul vrea acum să își revizuiască strategia de electrificare. Intenția americanilor este ca de acum să se concentreze pe modelele electrice mai mici.
Compania tragă astfel consecințele orientării de până acum, care i-a cauzat pierderi însemnate, în special la divizia dedicată modelelor cu zero emisii. În acest context, modelele electrice mai mici și mai ieftine vor trece în centrul strategiei Ford de electrificare.
Producătorul american subliniază că, deși clienții sunt interesați de vehiculele electrice, mulți nu vor să plătească un preț mare pentru a le achiziționa. CEO-ul Jim Farley a declarat că, pe viitor, Ford își dorește să investească mai degrabă în dezvoltarea modelelor electrice mici.
Cei de la Ford sunt de părere că această tendință ar trebui să se răspândească în curând în întregul sector auto, la toți producătorii. În plus, Ford dorește să economisească renunțând la funcții neatractive, ca de pildă sistemul de parcare automată, pe care foarte puțini clienți l-au comandat.
Aceste economii s-ar putea ridica la aproximativ 10 milioane de dolari anual. O sumă care ar putea ajuta mult producătorul, care doar în ultimul trimestru a pierdut circa 1,57 miliarde de dolari cu modelele sale electrice.
Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!