Lamborghini LM002 (1986). Rambo Lambo
06.02.2024
        
Distribuie acest articol!   

Cu acest model, conceput inițial ca vehicul militar, Lamborghini a inaugurat segmentul super-SUV. A fost prezentat la Salonul Auto de la Bruxelles, în 1986. Precursorul său a fost prototipul LM001, destinat armatei SUA, însă Humvee a câștigat licitația. LM002 a fost declinat într-o versiune civilă prin împrumutarea motorului de la Countach, un V12 de 5,2 litri care dezvolta 450 CP și 500 Nm, asociat cu o cutie manuală cu 5 trepte și tracțiune integrală.

A fost poreclit „Rambo Lambo” din cauza aspectului, dar și pentru că un exemplar era deținut de actorul american Sylvester Stallone. Printre anecdotele asociate cu LM002 se regăsește și cea care face referire la capacitatea sa de a tracta un tanc Leopard.

S-au produs în total 328 de unităţi (în medie, un exemplar pe zi lucrătoare), între 1986 şi 1993. Au fost două versiuni de motorizare, produse în număr aproximativ egal, inițial cu alimentarea prin carburator, apoi cu injecție de combustibil. Diferența este ușor de recunoscut după „cocoașa” de pe capotă, care era mult mai pronunțată la modelele cu carburator.

Primul SUV al mărcii Sant’Agata Bolognese cântărea „la gol” 2,6 tone, iar consumul era de 20 l/100 km la o viteză constantă de 100 km/h în regim de autostradă. În ciclu combinat, atingea 30 l/100 km, iar în offroad chiar 50 l/100 km. În ciuda dimensiunilor impresionante  (4,80 metri lungime și 2 metri înălțime), era capabil să atingă viteza maximă de 210 km/h și să accelereze de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 8 secunde.

Clientela nu a fost cucerită de acest model, preferând Mercedes G și truck-urile americane. Dezavantajele sale? Destule, de la designul grosier, dimensiunile imense și întreținerea pretențioasă, până la mirosul persistent de benzină din habitaclu, din cauza amplasării neinspirate a rezervorului de combustibil. Lamborghini LM002 rămâne însă în istoria automobilului prin faptul că a inaugurat segmentul super-SUV-urilor sport, fiind precursorul spectaculosului Urus de astăzi.


AFLĂ MAI MULTE:
● Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
● Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro

Distribuie acest articol!