Mercedes trece electrificarea în marşarier
11.03.2024
        
Distribuie acest articol!   

În timp ce, în urmă cu doar doi ani, plănuia să vândă în Europa, până în 2030, exclusiv modele electrice, Mercedes și-a revizuit drastic obiectivele în privința modelelor cu emisii zero.

Cu foarte puțini ani în urmă, Audi și Mercedes se întreceau în declarații senzaționale, prin care anunțau electrificarea totală în Europa. În 2021, Audi plănuia deja să nu mai dezvolte nicio nouă generație de motoare termice, concentrându-se doar pe propulsia electrică.

Mercedes anunța în același timp un obiectiv de vânzări exclusiv pentru modelele 100% electrice în Europa, începând cu 2030, cu un prim pas semnificativ, de 50% pentru mașinile electrice sau hibride plug-in, în 2025.

Acum, când suntem la doar un an distanță de 2025, iar Audi va anunța o nouă familie de modele… termice, vânzările de mașini electrice rămân la niveluri mult mai scăzute decât cele din previziunile germanilor.

În aceste condiții, Mercedes își ajustează, în mod logic, obiectivele de electrificare pe termen mediu. În ultimul său plan, dezvăluit investitorilor, gigantul german vizează ca doar 50% din vânzările sale de mașini noi, în 2030, în Europa, să fie vehicule electrificate.

Această cifră include acum vehiculele hibrid plug-in, în plus față de cele 100% electrice. Știind că aproape întreaga gamă de modele Mercedes-Benz are în componență, deja de pe acum, și cel puțin o versiune plug-in hybrid, obiectivul pare dintr-o dată realizabil.

Apoi, având în vedere că mașinile noi trebuie să devină 100% electrice până în 2035, la nivel european, acest termen ar lăsa un răgaz de doar cinci ani pentru Mercedes, ca să poată converti complet gama la „zero emisii” și să câștige o cotă de peste 50% pentru modelele electrice. Dacă, desigur, calendarul stabilit de Uniunea Europeană se va menține.


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!