După rechemările în service ale modelelor Citroën C3 și DS 3, grupul Stellantis va continua operațiunea de înlocuire a airbag-urilor cu alte opt milioane de automobile vândute în Europa, aparținând celor două mărci, dar și de la Opel. La toate există un risc sporit de declanșare defectuoasă a airbag-urilor, care poate provoca rănirea și chiar decesul pasagerilor.
La fel cum au pățit-o și alte grupuri auto, Stellantis se confruntă acum cu o situație de criză majoră care îl va costa foarte scump. Problema este cauzată de deja celebrele airbag-uri proiectate de compania japoneză Takata, acum falimentară.
Declanșarea acestora a provocat mai multe accidente mortale sau foarte grave, în întreaga lume. Compania japoneză a fost criticată dur pentru lipsa de soluții care să ducă la remedierea situației.
De la începutul anilor 2010, acest scenariu înspăimântător s-a repetat de nenumărate ori pe automobile de la diferiți constructori, toate echipate cu aceleași airbag-uri. În regiunile în care clima este caldă și uneori umedă, mecanismul airbag-ului se corodează, iar unele elemente pot fi proiectate cu viteză foarte mare spre pasageri, în timpul declanșării.
În urmă cu câteva zile, în Guadelupa au fost deschise noi anchete cu privire la accidentele mortale provocate unor pasageri din automobile Ford și Toyota echipate cu airbag-uri Takata.
Cu puțin timp în urmă, au fost rechemate în service 680.000 de unități Citroën C3 și DS 3, pentru a li se înlocui airbag-urile Takata potențial fatale.
În total opt milioane de automobile aparținând mărcilor din grupul Stellantis vor fi rechemate în service pentru această problemă. Pe lângă Citroën C3 și DS 3, sunt afectate și C4, DS 4 și DS 5. Iar marca Opel va trebui, de asemenea, să își avertizeze clienții cu privire la necesitatea de a reveni cu mașina în service pentru a efectua această schimbare la airbag-uri.
Stellantis a alocat deja 951 de milioane de euro pentru a gestiona aceste campanii de rechemare.
Există deja peste 100 de milioane de automobile, de la diferite mărci, echipate cu airbag-uri Takata, care au fost rechemate în întreaga lume, de la începutul scandalului.
Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!