Noul Lamborghini Temerario înlocuiește Huracan. Emblematicul V10 face loc unui V8 twinturbo hibrid
28.08.2024
        
Distribuie acest articol!   

Adio Huracan, bun venit Temerario! Schimbare de generație și de motorizare pentru cel mai mic model din gama Lamborghini. Vechiul V10 se retrage în fața unui hibrid plug-in format dintr-un V8 twinturbo de 4,0 litri asociat cu alte trei motoare electrice.

Astfel, noul Lamborghini „mic” este mai puternic și mai eficient decât Ferrari 296 GTB, principalul său rival.

Este și tipul pentru acest update, având în vedere că Huracan, cu cei 640 CP, părea de-a dreptul modest în raport cu concurența – Ferrari 296 GTB (830 CP) și McLaren 750S (750 CP). Pe de altă parte, fabulosul său V10 va rămâne ca unul dintre cele mai reușite motoare din întreaga istorie a automobilului.

Am fi tentați să credem că noul V8 este asemănător cu cele de la Porsche, Audi Sport sau Bentley, dar în realitate nu este deloc așa. Capabil de o turație maximă de 10.000 rpm și nu mai puțin de 800 CP între 9.000 și 9.750 rpm (730 Nm de cuplu maxim), se situează la limita superioară a categoriei sale.

Temerario are 4,7 metri lungime și este ușor de recunoscut după semnăturile luminoase hexagonale, atât din față, cât și din spate.

Înlocuitorul lui Huracan vine cu un design mai puțin agresiv, de-a dreptul reținut și în contrast puternic cu exuberanța estetică a lui Revuelto. La bord, spiritul este același ca la fratele mai mare Revuelto V12. Ecranul central este de tip floating cu touchscreen, evident, iar pe partea pasagerului există, de asemenea, un display. Lamborghini dă asigurări că interiorul este mai spațios decât cel al lui Huracan.

Motoarele electrice sunt plasate câte unul pe fiecare roată din față, iar al treilea este situat chiar înaintea transmisiei automate cu dublu ambreiaj.

Performanțe:
Putere maximă totală: 920 CP
Cuplu maxim: 800 Nm
Accelerație 0-100 km/h: 2,7 secunde
Viteză maximă: peste 340 km/h

În ciuda unui șasiu din aluminiu, cântărește 1.690 kg (cu pachetul ușor opțional). Chiar și așa, este sub marele Revuelto V12, celălalt hibrid plug-in din gamă, care are 1.772 kg (și 1.015 CP, fiind rivalul lui Ferrari SF90 Stradale).

Lamborghini precizează, de altfel, că, la fel ca Ferrari 296 GTB, Temerario poate fi comandat în versiune de bază sau într-o variantă ceva mai radicală, denumită „Alleggerita” și care dispune de pachet Lightweight, echipat cu elemente din fibră de carbon. Aceasta din urmă este mai ușoară cu 12,65 kg și este mai eficientă aerodinamic.

Fiind un hibrid, Temerario folosește baterii cu o capacitate de 3,8 kWh și se poate reîncărca cu o putere de până la 7 kW (sau folosind frânele, în timpul conducerii, sau pur și simplu de la agregatul termic V8). Deocamdată nu au fost publicate detalii despre autonomia în modul 100% electric și nici despre amprenta de CO2, care, probabil, nu va fi suficientă pentru a scuti complet acest model de penalizarea ecologică.

Prețul exact încă nu a fost comunicat, da probabil va depăși cu mult 200.000 de euro.


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!