Desprins din originala „broscuță” Volkswagen, modelul popular comandat de regimul nazist, Type 64 este primul model din istoria mărcii Porsche. A fost realizat în 1939, chiar de către Ferdinand Porsche, cel care, mai târziu, avea să pună bazele acestei mărci.
Type 64 urma să participe la cursa Berlin – Roma din septembrie 1939, anulată însă din cauza războiului. Avea 32 CP și a fost construit în doar trei exemplare. Al treilea exemplar Type 64 este singurul care a supraviețuit războiului și s-a păstrat până în zilele noastre.
A fost utilizat de Ferdinand şi Ferry Porsche ca automobil de familie și a stat la baza dezvoltării modelului 356. În 1947 a fost restaurat de Pinin Farina.
De acest exemplar este legată o întâmplare stranie, petrecută la licitația organizată pe 15 august 2019 de casa RM Sotheby’s, în cadrul concursului de frumusețe de la Pebble Beach. Estimat la peste 20 de milioane de euro, unicul Porsche Type 64 supraviețuitor ar fi putut deveni atunci cel mai scump automobil din toate timpurile. Însă o greșeală comisă în timpul procesului de licitație a făcut ca nici măcar prețul de rezervă, de 20 de milioane de dolari, să nu fie atins.
Licitația nu a mai fost organizată ulterior, iar întâmplarea (cauzată, cel mai probabil, de o eroare tehnică, deși au apărut destule speculații pe această temă) a rămas ca unul din cele mai stânjenitoare momente din istoria celebrei case RM Sotheby’s.
AFLĂ MAI MULTE:
● Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
● Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro