Renault 4 renaște! Noul R4 E-Tech este interpretarea neo-retro a modelului clasic
16.10.2024
        
Distribuie acest articol!   

Renault 4 E-Tech își face debutul oficial în această perioadă, cu ocazia Salonului Auto de la Paris. Inspirată de istoricul R4, versiunea modernă vine cu propulsie electrică, un design modern și dimensiuni mult mai generoase.

Combină tradiția și inovația, promițând confort și manevrabilitate, animat de două motoare electrice, cu o autonomie de până la 400 km și opțiuni de încărcare rapidă.

Între noul R5 E-Tech și viitorul Twingo electric, Renault 4 E-Tech face parte din seria de modele care reînnoadă tradiția unor modele clasice, într-o interpretare neo-retro, cu propulsie electrică. În cazul de față este vorba de o trimitere la un model care a scris istorie pentru că a fost multifuncțional, practic, ușor de condus. De aceea a fost un real succes și s-a vândut în peste opt milioane de exemplare, între anii 1960 și 1990. Timpul ne va răspunde dacă descendentul său va onora aceleași promisiuni!

În ceea ce privește stilul, Renault 4 E-Tech păstrează aspectul ușor futurist al conceptului prezentat la precedenta ediție a Salonului de la Paris, din 2022. Din față este ușor de distins grație grilei iluminate dintr-o singură bucată și farurilor LED rotunjite, care amintesc de designul istoricului R4.

Linia capotei păstrează forma celei de pe modelul din anii 1960, cu elemente stilistice care evocă grilele lui 4L. Privită din profil, caroseria face trimitere la modelul istoric, în primul rând datorită formei geamului din spate.

În spate, stopurile sunt împărțite în trei segmente, cu o semnătură LED distinctă, iar punctul forte este deschiderea mare a portbagajului, care se extinde până la scut. Volumul portbagajului este de 420 de litri, din care 35 de litri sunt într-un spațiu situat sub podea, ideal pentru depozitarea cablurilor de încărcare.

La bord este disponibil sistemul OpenR Link, controlat de Google și prezent deja pe R5 electric. De altfel, cele două modele împart 68% din piesele, utilizând aceeași platformă AmpR Small, dedicată vehiculelor electrice. În ceea ce privește materialele și atmosfera de la bord, sunt disponibile trei stiluri de finisaj: Iconic, Techno și Evolution. Pavilionul poate avea o trapă din canvas, de 80 cm lățime și 92 cm lungime.

Renault 4 E-Tech dispune de două motoare electrice, unul dintre acestea fiind un derivat al motorului de pe Scénic și Mégane E-Tech. Este deja disponibil pe R5, cu o putere de aproximativ 150 CP, iar cu bateria de 52 kWh, autonomia este de până la 400 km (WLTP). La celălalt motor, de 120 CP, cu o baterie de 40 kWh, autonomia este de peste 300 km.

Renault 4 E-Tech se poziționează în gama Renault între Clio și Captur și este un model de origine franceză garantată. Pentru moment, constructorul nu a furnizat nicio informație referitoare la preț.


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!