În SUA s-a răspândit fenomenul stickerelor împotriva lui Elon Musk, aplicate pe automobile Tesla
26.11.2024
        
Distribuie acest articol!   

În Statele Unite, alegerea lui Donald Trump a făcut ca vânzările de autocolante împotriva lui Elon Musk să explodeze. Paradoxal, acestea sunt populare printre proprietarii de automobile Tesla.

Implicarea politică a lui Elon Musk, CEO-ul Tesla, continuă să provoace mari neliniști în rândul multor proprietari de automobile produse de compania acestuia, Tesla. Acest lucru a dat, de asemenea, un impuls neașteptat vânzărilor de… autocolante cu mesaje împotriva miliardarului american.

”Parteneriatul” dintre Elon Musk și Donald Trump este de notorietate la nivel global în ultimele luni, de când primul a devenit o figură cheie în partidul de dreapta din Statele Unite. CEO-ul Tesla era deja cunoscut pentru pozițiile sale controversate, iar recenta apropiere de Donald Trump nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile.

Din momentul în care Musk și-a arătat public sprijinul pentru președintele ales, în SUA au apărut unele reacții foarte contrastante, în special în rândul proprietarilor de vehicule Tesla. Aceștia sunt, de regulă, percepuți ca progresiști ​​și preocupați de mediu.

Confruntați cu acest contrast generat de poziția lui Elon Musk, unii proprietari de Tesla caută cu orice preț să se distanțeze de opțiunea CEO-ului, însă continuând să își folosească zilnic automobilul propriu. În acest spirit s-a născut această soluție a autocolantelor cu mesaj de protest, una neobișnuită și plină de umor.

Stikerele anti-Musk au devenit din ce în ce mai populare de la alegerea lui Donald Trump, până când s-au transformat într-un fenomen. Stickerul „Am cumpărat asta înainte să știm că Elon era nebun” este, probabil, cel mai popular de pe stikere.

Potrivit lui Matthew Hiller, creatorul unora dintre aceste autocolante, vânzăriles-au multiplicat de câteva ori în 2024. Potrivit Heatmap News, vârfurile au fost atinse după unele evenimente notabile, precum apariția lui Elon Musk la un miting politic al lui Donald Trump sau a doua zi după alegeri.

De atunci, producătoriii de stikere și-a extins oferta cu diverse mesaje de protest la adresa lui Elon Musk. Fenomenul arată modul în care percepția publicului vizavi Elon Musk influențează direct atitudinea clienților față de Tesla. Cu toate acestea, este clar că modelele lor rămân printre cele mai bune de pe piața mașinilor electrice.

În realitate, autocolantele par a fi doar vârful aisbergului. Ele dezvăluie o tendință mai profundă, inclusiv neliniștea crescândă în rândul cumpărătorilor Tesla. Această nemulțumire ar putea împinge în cele din urmă unii clienți să apeleze la concurenți serioși, precum Ford, Rivian sau General Motors.

Aceste mărci tradiționale continuă să dezvolte modele electrice tot mai competitive și devin din ce în ce mai interesante de segmentul electricelor. Iar pe termen lung, noua imagine a lui Elon Musk ar putea dăuna grav mărcii Tesla.


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!