Toyota RAV4 a împlinit 30 de ani
23.12.2024
        
Distribuie acest articol!   

Toyota RAV4 sărbătorește cea de-a treizecea aniversare, cu peste 14 milioane de unități vândute de la lansarea sa în 1994.

La Salonul Auto de la Geneva din 1994, Toyota a dezvăluit un nou model: RAV4, acronimul de la Recreational Active Vehicle 4WD). Pentru acei ani, mașina arăta ca un OZN.

Micul SUV avea un stil jucăuș, dimensiuni compacte, o poziție de conducere înaltă și performanțe dinamică. Era un vehicul la fel de confortabil în oraș cât și în afara lui, oferind plăcerea condusului datorită agilității și dimensiunilor compacte.

Succesul nu a întârziat să apară. Încă din primul an au fost vândute 53.000 de unități la nivel global, iar până în anul 2000 numărul total a ajuns la 870.000.

A doua generație, lansată în 2000, a beneficiat de numeroase inovații, cu o nouă platformă care oferea mai mult spațiu, bancheta spate modulară și motoare mai puternice, de 1,8 (123 CP) și 2,0 (150 CP) litri pe benzină, fără a uita sistemul de tracțiune integrală cu viscocuplaj central, disponibil standard, și opțiunea unui diferențial spate Torsen pentru un plus de performanță. Gama de motorizări va beneficia și de un D-4D 2,0 diesel de 116 CP cu injecție directă.

În total, RAV4 II s-a vândut în 1,15 milioane de exemplare, până în 2006, anul în care a fost lansată a treia generație. Modelul a fost construit pe o platformă nouă și a adoptat o caroserie cu 5 uși și hayon, oferind caracteristici mai practice și mai potrivite pentru utilizarea în familie. Apar multe tehnologii, precum și numeroase motoare (2,0, 2,4, 2,5 și 3,5 V6 pe benzină, precum și 2,2 diesel). RAV4 III s-a vândut în 1,68 milioane de unități, până în 2012.

A urmat a patra generație în 2013, cu dimensiuni sporite și cu 47% mai mult spațiu pentru bagaje (portbagaj de 547 litri). Tracțiunea integrală este încă acolo, cu un sistem inteligent de control dinamic al cuplului, fără a uita o nouă versiune hibridă cu autoîncărcare de 2,5 litri cu 197 CP, lansată în 2016. RAV4 IV a fost produsă în 3,42 milioane de exemplare până în 2018.

A cincea și actuala generație, construită pe noua platformă TNGA, a devenit cel mai bine vândut SUV din lume în 2018 și 2019, înregistrând un succes remarcabil mai ales în America de Nord. Până acum, aproape 6 milioane de unități ale actualului RAV4 au fost vândute la nivel global.


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!