
Puțini știu că prima generație a binecunoscutei limuzine Škoda Superb a fost lansată în 1935. Așadar, sedanul cehilor a ajuns la veneerabila vârstă de 90 de ani!
Producătorul ceh a produs primul Superb la fabrica sa istorică de la Mladá Boleslav, situată în apropierea capitalei, Praga.
Prima generație a fost prezentată în primăvara anului 1934, dar producția de serie a început abia în martie 1935. Prima versiune a fost 640 Superb, propulsată de un motor cu șase cilindri de 55 CP.
De la bun început, Superb a beneficiat de tehnologie avansată, fiind echipat cu frâne hidraulice și sistem electric de 12V. Vârful de gamă a fost reprezentat de un motor V8 de 4,0 litri, care dezvolta 96 CP.
Unul dintre principalele atuuri ale acestui model a fost mereu spațiul generos – pentru șapte persoane, în cazul primei generații! Primul Superb a fost comercializat cu diferite lungimi de ampatament și stiluri de caroserie, inclusiv versiuni decapotabile, precum și modele cu caroserie personalizată.
Producția primei generații s-a încheiat în 1949, după aproximativ 890 de exemplare de pasageri și 1.630 de derivate militare, inclusiv o versiune unică 4×4. Numele Superb nu a fost reînnoit în oferta Škoda timp de peste 50 de ani, înainte de a renaște în 2001, odată cu lansarea unei noi generații, prima din era modernă Škoda, sub umbrela Grupului Volkswagen.
În septembrie 2001, Škoda a lansat prima generație modernă Superb, un sedan cu un spațiu interior impresionant și motoare care livrau între 116 CP și 193 CP. Vârful de gamă a fost un V6 de 2,8 litri cu transmisie automată Tiptronic. Produsă între 2001 și 2008, această generație a vândută în 137.000 de unități.
Următoarea generație, lansată în 2008 și disponibilă pentru prima dată ca berlină și break, a înregistrat 618.000 de comenzi, 65% dintre clienți optând pentru limuzină. A oferit motoare mai puternice și mai eficiente, precum și echipamente standard cuprinzătoare.
A treia generație modernă, lansată în 2015, a continuat ascensiunea, cu 805.000 de unități vândute, dintre care 56% combi. În prezent, Superb se află la a patra generație modernă și oferă o gamă de versiuni sedan și combi, cu motorizări pe benzină, diesel, mild hybrid și plug-in hybrid și a atras până în prezent peste 65.000 de clienți.
