În ciuda asemănărilor, sub caroseria aerodinamică din imaginea de mai sus nu este un prototip Volkswagen Beetle, cum am fi tentați să credem, ci un Mercedes 130 cu motor spate, lansat în 1934.

Acest model întruchipează o mutare importantă făcută de marca germană de lux, în încercarea de a se adapta unei societăți aflate în criză economică gravă. Modelul 130 a adoptat o arhitectură care avea să fie consacrată patru ani mai târziu, odată cu lansarea popularului Volkswagen Käfer (Beetle).

Efectele prăbușirii bursiere din 1929 aveau să se facă simțite ani de zile și au jucat un rol cheie în venirea naziștilor la putere, în 1933, într-o Germanie foarte afectată de crahul economic. Specializată în mașini de lux, Mercedes-Benz a trebuit să se adapteze. Ceea ce nu a reprezentat o problemă, pentru că Ferdinand Porsche, care pe atunci era director tehnic, studiase deja, la sfârșitul anilor 1920, un model de mici dimensiuni, fără a-l pune pe piață.

Dar Porsche a plecat în 1929, iar funcția lui a fost preluată de Hans Nibel, căruia Wilhelm Kissel, șeful consiliului de administrație al Daimler-Benz AG, i-a cerut să proiecteze un model mic, economic.

Așa a apărut 170 (W 15), cu un motor de 1,5 litri, în 6 cilindri. Echipat cu suspensie independentă pe toate roțile (o premieră pentru Mercedes-Benz), s-a bucurat de un oarecare succes, în 1931. Proiectul a mers mai departe, iar Nibel a decis să adopte una din ideile avansate de inginerie auto de la acea vreme, care fusese o soluție populară la începutul secolului XX, dar căzuse cumva în dizgrație: motorul amplasat în spate. Dispariția arborelui de transmisie optimiza spațiul pentru pasageri și reducea costurile, iar caroseria putea fi mai aerodinamică. Rezultatul: în martie 1934 se lansa 130 (W23), cel mai mic Mercedes-Benz produs vreodată, cu motor în 4 cilindri de 1,3 litri și 26 CP amplasat în spate și cu o caroserie surprinzător de aerodinamică (Cd de 0,51).

Capabil să ruleze cu 92 km/h, 130 se încadra în standardul categoriei sale, dar venea cu un confort fără precedent. Mai puțin costisitor decât 170, dar aproape la fel de rapid și spațios, a convins rapid, chiar dacă manevrabilitatea atipică necesita obișnuință, la fel ca aspectul general, fără grila frontală și cu proporții inedite.

În 1936 a trecut prin revizuiri extinse și a fost redenumit 170H, iar motorul său cu supape laterale a fost preluat la sedanul 180, după război. Însă succesul inițial s-a diminuat. În total, 4.298 de exemplare 130 au fost produse în perioada 1934-1936, urmate de 1.507 de unități 170H, în intervalul 1936-1939. Cifre relativ scăzute pentru un model care s-a vrut popular, dar totuși remarcabile pentru un brand specializat în automobile high-end, precum Mercedes-Benz.

Este greu de spus în ce măsură Mercedes 130 a influențat „mașina poporului” concepută de Ferdinand Porsche. Cu siguranță a făcut-o, știind că Hitler își propusese să pună în slujba acestui proiect toate cunoștințele de care dispunea Germania. În plus, inginerii se întâlneau frecvent și schimbau idei, deci este greu de spus cine a influențat pe cine. Nu în ultimul rând, în acea epocă existau preocupări constante vizavi de crearea modelelor populare, care să democratizeze automobilul.

De altfel în anii 1930 Ferdinand Porsche a lucrat cu Hans Ledwinka, cel care care a proiectat Tatra V570, prototip lansat în 1933. Dezvoltat în același timp cu Mercedes 130, acesta nu a ajuns niciodată în serie, dar, foarte probabil, a servit ca sursă de inspirație. Porsche a și recunoscut că s-a uitat la munca lui Ledwinka, înainte de a proiecta Kdf Wagen, care avea să devină celebrul Beetle. Similitudinile acestuia cu V570 sunt evidente, iar în perioada postbelică Tatra a acuzat în instanță Volkswagen de plagiat. Scandalul a fost aplanat printr-un acord extrajudiciar perfectat în 1965, în baza căruia Volkswagen a plătit un milion de mărci germane.

Tatra V570 a beneficiat de câteva dintre inovațiile revoluționare ale vremii, precum șasiul tubular, suspensia independentă, motorul amplasat în spate și caroseria aerodinamică. Motorizarea a fost asigurată de un boxer cu doi cilindri, răcit cu aer, de 854 cmc. Nu a mai ajuns în producția de serie pentru că T57, un model mai convențional, avea încă mare succes. Singurul exemplar V570 construit a fost prototipul, care și-a făcut datoria timp de 30 de ani de utilizare zilnică, după care a intrat în patrimoniul Muzeului Tatra din Koprivnice.

Cât despre Mercedes, marca a fost evident implicată în proiectul mașinii populare, dar Wilhelm Kissel a renunțat, considerând imposibilă producția (profitabilă) a unui automobil comercializat la mai puțin de 2.000 de mărci germane. Dar Hitler a vrut ca prețul să fie de 990 de mărci, iar Ferdinand Porsche a fost cel care a ridicat mănușa.