Mercedes-Benz va avea cea mai mare fabrică de automobile din Ungaria
08.08.2025
        
Distribuie acest articol!   

Prezent la Hungaroring, cu ocazia Marelui Premiu al Ungariei la Formula 1, Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria, a făcut o serie de declarații referitoare la investițiile pe care Mercedes-Benz le derulează în țara vecină.

Constructorul german are o capacitate de producție în orașul Kecskemét, din centrul Ungariei. Noua etapă a investițiilor derulate acolo ”progresează excelent“, după cum a declarat Szijjártó. Astfel, în primul trimestru al anului viitor va demara producția noilor modele Mercedes-Benz, cu tehnologie complet nouă.

Odată finalizată această investiție, Mercedes-Benz Kecskemét va deveni cea mai mare fabrică de automobile din Ungaria, cu o capacitate anuală de 300.000 de vehicule. La nivel național, Ungaria va putea produce un milion de vehicule pe an.

Reamintim, în țara vecină au deja fabrici și Audi, BMW și Suzuki, iar gigantul BYD ridică o imensă fabrică la Szeged și a anunțat că își va stabili centrul european de cercetare și dezvoltare tot în Ungaria.

Noua investiție Mercedes-Benz plasează Ungaria în clubul european foarte exclusivist al țărilor pe teritoriul cărora se asamblează automobile cu tehnologie avansată. De altfel Kecskemét va fi singurul loc de pe continent unde Mercedes-Benz are o fabrică de automobile și una de asamblare a bateriilor care funcționează în imediata apropiere una de cealaltă. Constructorul mai are doar două astfel de facilități, în Statele Unite și China.

Pentru Ungaria, Mercedes-Benz este un partener strategic, care a dezvoltat cu țara vecină o cooperare de lungă durată, ce datează de mai bine de un deceniu.

Noua etapă a aceste investiții pregătește terenul pentru noua generație a modelului compact CLA. Pentru început, modelul va fi disponibil în versiuni electrice, urmând ca gama să fie completată cu versiuni mild-hybrid la 48V.

Distribuie acest articol!