O nouă cerere de brevet depusă la oficiul german de brevete sugerează că Volkswagen lucrează în prezent la un nou sistem de infotainment. Acesta folosește tehnologia de urmărire a ochilor.
Având în vedere experiențele de dată recentă ale grupului german în în acest domeniu, acesta încearcă să evite noi critici în ceea ce privește ergonomia software-ului său multimedia.
Volkswagen a revenit recent asupra interioarelor sale. O decizie salutată de clienți, care au criticat ergonomia de la bordul unor modele. Ecranele au avut prioritate în fața comenzillor fizice. În ceea ce privește puținele butoane rămase, acestea au fost înlocuite cu taste cu feedback haptic. La cele mai recente modele ale sale, cum ar fi noul T-Roc, Volkswagen a ținut cont de critici.
Constructorul continuă să lucreze la viitorul său sistem de infotainment. Nu este clar când va fi disponibil pentru producție, dar recenta cerere de brevet dezvăluie mai multe despre acesta. Promite să fie ultramodern. Dar cum rămâne cu ergonomia?
Tocmai acesta este aspectul îngrijorător. Deoarece, conform brevetului, viitorul sistem de infotainment al mărcii folosește tehnologia de urmărire a privirii. Mai exact, o cameră monitorizează constant ochii șoferului. În funcție de locul în care privește șoferul, aceasta poate interacționa cu diverse comenzi, unele mai esențiale decât altele: aer condiționat, scaune încălzite, reglarea oglinzii retrovizoare etc. În plus, anumite butoane inteligente de pe volan ar putea afișa comenzi diferite, în funcție de locul înspre care se uită șoferul – gurile de ventilație sau la controlul volumului, de exemplu.
În timp ce sectorul auto se află în mijlocul unei tranziții, constructorii au din ce în ce mai puțin spațiu pentru a se diferenția unii de alții. Motoarele tind să devină mai standardizate din cauza trecerii la propulsia electrică, iar designerii trebuie să abordeze constrângerile aerodinamice pentru a maximiza eficiența. Interioarele sunt, prin urmare, unul dintre ultimele domenii în care mărcile pot ieși în evidență.
Mai puține butoane la bord însemnă bani economisiți pentru Volkswagen, dar și riscul unei bătai de cap în plus pentru utilizator. Noul sistem de infotainment ar putea fi din iarăși criticat deoarece, pe lângă ecrane, interacțiunile vizuale vor necesita, fără îndoială, ceva timp pentru a te obișnui. Și, de fapt, îl vor obliga pe șofer să-și ia ochii de la drum…

















