Zilele trecute, liniile de producție ale legendarei fabrici de sticlă (Gläserne Manufaktur) din Dresda s-au oprit definitiv. O premieră istorică pentru Volkswagen, care nu încetase niciodată producția într-o fabrică din Germania timp de aproape 90 de ani.

Scena a fost emoționantă: ultimul ID.3 GTX roșu a iești de pe liniile de asamblare ale celebrei fabrici transparente, purtând pe caroserie semnăturile angajaților. Este finalul unei ere care a început la sfârșitul anilor 1990, sub Ferdinand Piëch, nepotul creatorului Beetle și fostul șef vizionar al Grupului Volkswagen.

Acest templu de sticlă era menit să întruchipeze excelența germană, producând inițial luxosul Phaeton, într-un cadru transparent, cu totul la vedere. Însă cu doar 6.000 de vehicule asamblate anual, era o picătură într-un ocean, în comparație cu cele 500.000 de unități care ies de-a lungul unui an de pe linia de asamblare din Wolfsburg. Spectaculoasa fabrică din estul Germaniei devenise o gaură neagră din punct de vedere financiar și nici măcar conversia la vehicule electrice nu a putut-o salva.

„Decizia nu a fost ușoară, dar absolut necesară”, a explicat Thomas Schäfer, CEO Volkswagen. E greu să nu fii deloc de acord cu el, când te uiți la cifre: vânzări în scădere în China, o piață europeană lentă și investiții masive în electrificare.

Sindicatul IG Metall nu se zgârcește cu vorbele. „Ni s-au garantat locuri de muncă pentru toată lumea, iar asta pur și simplu nu s-a întâmplat”, denunță Stefan Ehly. Acordul din decembrie 2024 prevedea eliminarea a 35.000 de posturi până în 2030, dar fără concedieri directe. Nuanța semantică oferă prea puțină consolare angajaților din Dresda, al căror viitor profesional rămâne neclar.

Volkswagen încearcă să transmită un mesaj de calm: amplasamentul din Dresda ar urma să fie reconvertit într-un centru de livrare și experiență pentru clienți, o versiune saxonă a celui existent în Autostadt, la Wolfsburg. În realitate însă, transformarea unor angajați înalt calificați în simpli ambasadori ai mărcii pare mai degrabă o soluție de fațadă decât o strategie industrială solidă.

„Alternativele social responsabile” promise (transferuri, plecări negociate etc.) sună a eufemisme. Chiar și sosirea unui centru de cercetare și dezvoltare dedicat cipurilor, inteligenței artificiale și roboticii, în parteneriat cu universitatea locală, pare un plasture pe un picior rupt.