În septembrie 2026, vânzările de mașini chinezești în Europa au atins un nivel fără precedent, impulsionate de un val de mașini hibride plug-in. În spatele acestui record, se prefigurează o surprinzătoare schimbare de lider.
În doar câteva luni, mărcile auto chinezești au devenit omniprezente pe drumurile europene. Cifrele pieței auto din septembrie arată că această ofensivă este cât se poate de reală. Niciodată până acum, mărcile din China nu au vândut atât de multe mașini noi în Europa.
În primele nouă luni ale anului, producătorii chinezi au vândut deja 1,12 milioane de automobile în Europa. Cota lor de piață a crescut de la 5,5% la 10,5% într-un singur an, un salt rar întâlnit în industria auto.
UBS notează că exporturile de vehicule chinezești către Europa aproape că s-au dublat. Cum vasele cargo au nevoie în medie de 30 până la 45 de zile pentru a ajunge de la un port chinezesc la un client european, această traiectorie logistică deja aglomerată sugerează cifre record suplimentare și o schimbare neașteptată de ierarhie în privința mărcilor chineze.
Septembrie 2026 a consemnat un record istoric pentru vânzările de mărci chinezești în Europa. Acestea au înmatriculat 194.760 de mașini în Europa, un nivel fără precedent, conform datelor preliminare Dataforce.Este o creștere de 104% față de anul precedent, în timp ce piața totală a ajuns la 1,34 milioane de vehicule, în creștere cu 10%. Cota de piață a producătorilor chinezi a urcat la 14,6%, câștigând aproape trei puncte procentuale față de vârful anterior de 11,7%, atins în august.
Boom-ul chinezesc din septembrie este explicat în mare măsură de vehiculele hibride plug-in. Mărcile din China au vândut 73.952 de vehicule PHEV, în creștere cu 175% și o cotă de 38% din piața europeană a vehiculelor hibride plug-in.
Urmează în top modelele complet electrice, cu 68.091 de înmatriculări, în creștere cu 112%. Acestea reprezintă acum 35% din vânzările totale ale producătorilor chinezi, în condițiile în care măsurile protecționiste europene vizează în prezent în principal acest tip de modele chinezești.
De acest boom a beneficiat în primul rând Grupului Chery, care a stabilit o nouă ierarhie în septembrie. Cu mărcile sale Jaecoo, Jetour, Lepas, Omoda, Ebro și Chery, grupul a ajuns la 56.552 de unități vândute, o creștere de 187% față de anul precedent. Următorul în top este gigantul BYD, cu 49.374 de mașini în septembrie, o creștere de 102%. Al treilea nume greu, MG, deținut de SAIC, a contabilizat 41.707 vânzări și o creștere de 24%. De altfel MG a fost cea mai bine vândută marcă chineză în Europa încă din 2011, anul în care a intrat pe această piață, dar nu a reușit să țină pasul cu creșterea puternică BYD.
După primele nouă luni ale anului, bătălia între cei trei campioni chinezi rămâne extrem de strânsă. Chery a totalizat 283.075 de vânzări, în creștere cu 253%. BYD urmează foarte îndeaproape ,cu 281.984 de mașini și o creștere de 135%. MG rămâne în competiție cu 271.327 de vehicule în această perioadă, în creștere cu 20%. Decalajul dintre Chery și BYD este limitat la doar 1.091 de unități.
În ceea ce privește modelele, SUV-ul Jaecoo 7 a ieșit în evidență ca bestseller chinezesc în septembrie, cu 15.470 de unități. A devenit primul model chinezesc care a intrat în Top 10 european într-o singură lună. BYD Seal U a urmat cu 13.466 de vânzări în septembrie, iar MG ZS rămâne cel mai bine vândut model chinezesc al anului, cu 92.496 de înmatriculări.
În spatele acestui trio de mărci, Geely Group ocupă locul patru, cu 87.566 de vânzări. Leapmotor, partenerul chinez al grupului Stellantis, urmează aproape la același nivel, cu 87.214 de mașini. Creșterea atinge 84% pentru Geely și 429% pentru Leapmotor, diferența reducându-se la doar 352 de unități.
Aceste cifre rămân provizorii, deoarece Portugalia și Lituania nu și-au publicat încă înmatriculările. Prin urmare, clasamentul final al mărcilor chineze în Europa s-ar putea modifica ușor. Un lucru este însă cert: mărcile chineze nu mai joacă un rol secundar în Europa. Cu 1,12 milioane de unități deja vândute în 2026, acestea ocupă acum o poziție centrală. Iar cursa pentru supremație, între marii producători chinezi de pe Bătrânul Continent, rămâne mai deschisă ca niciodată.



















