Se spune despre 2CV că a pus Franța rurală pe roți. Conceptul s-a remarcat prin simplitate, inginerie inovatoare și aspect utilitar. Un automobil cu o tentă ușor rudimentară, însă rațional și practic, o soluție pragmatică de transport. Costul de achiziție rezonabil a fost completat de întreținerea ieftină și facilă. Creatorii săi au arătat până unde se poate merge în materie de minimalism și inovație cu scopul de a menține costurile cât mai jos. În timp, 2CV s-a transformat dintr-un automobil modest într-o frumoasă o declarație de stil, venită mai ales din partea tinerilor, demonstrând că un produs de lifestile nu trebuie să fie neapărat unul scump.

La începutul anilor 1920, în Franța a apărut ideea unui automobil popular, pus în serviciul fermierilor, care la acea vreme încă foloseau căruța și calul. Caietul de sarcini prevedea un automobil cât mai simplu de condus și de întreținut, capabil să transporte patru adulți și un volum rezonabil de bagaje. Urma să fie un vehicul rural, aidoma celebrului Ford Model T. Prin urmare, trebuia să poată traversa un câmp cu viteza de 50 km/h având la bord un coș cu ouă, fără ca acestea să fie sparte.

Urma să fie dezvăluit în 1939, la Salonul de la Paris, însă proiectul a fost întrerupt din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. Dezvoltarea a fost reluată în secret, în 1941, iar prezentarea oficială a avut loc abia după război, în 1948. Producția a început la fabrica Levallois, iar succesul nu s-a lăsat așteptat. Listele de așteptare ajungeau și la patru ani, situație în care prețul exemplarelor second hand îl depășea pe cel al mașinilor noi. 

Pe scurt, 2CV a însemnat un motor boxer de 375 cmc răcit cu aer, economic și deloc pretențios, inițial limitat la doar 9 CP și 70 km/h, o caroserie simplă, cu scaune detașabile și o suspensie cu capabilități off-road asigurate de garda la sol mare și amortizoarele ajustabile. Plafonul retractabil din pânză, extins până spre bara spate, acoperea inclusiv portbagajul și era foarte util pentru transportul agabaritic. Ca orice model popular, s-a ales cu numeroase porecle, cele mai cunoscute fiind ”rața” (pentru că suspensia elastică o făcea să aibă un ”mers legănat” și să se aplece în viraje), ”bicicleta pe patru roți” sau ”umbrela pe roți”.

Timp de 42 de ani, Citroën a reușit să vândă peste 5,1 milioane de exemplare, inclusiv celebrele dubițe. Producția a fost asigurată la nivel internațional în 11 fabrici. Ultimul exemplar a părăsit benzile de montaj ale uzinei Mangualde din Portugalia în după-amiaza zilei de 27 iulie 1990. Proprietarul acestuia a fost nimeni altul decât managerul fabricii, Claude Hebert.

AFLĂ MAI MULTE:
● Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
● Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro