Salariul directorului Stellantis naște noi controverse. Anul acesta a urcat la 36,5 milioane de euro!
21.04.2024
        
Distribuie acest articol!   

De câțiva ani, în această perioadă de început de primăvară, salariul directorului general al Grupului Stellantis, Carlos Tavares, stârnește controverse. Cu atât de mult anul acesta, când salariul său pentru 2023 ar putea ajunge la 36,5 milioane de euro. De trei ori mai mult decât cel al omologului din fruntea marelui rival Renault!

În cadrul Adunării Generale a Acționarilor, desfășurată săptămâna trecută, la Amsterdam, acționarii Stellantis au aprobat cu 70% din voturi creșterea remunerației lui Carlos Tavares. Această decizie, deși nu este obligatorie, a fost atent analizată din cauza controverselor stârnite de cuantumul impresionant al acestei remunerații.

”Leafa” lui Carlos Tavares (65 de ani) se va ridica, așadar, potențial la 36,5 milioane de euro, potrivit raportului financiar anual al companiei. Această sumă include un bonus de zece milioane de euro acordat pentru „transformarea” grupului rezultat din fuziunea PSA Peugeot Citroen și Fiat-Chrysler, în 2021.

Pe lângă acest bonus, remunerația include o pensie pe termen lung și bonusuri condiționate legate de atingerea obiectivelor stabilite pentru 2025, ultimul an al actualului său mandat. Pentru exercițiul financiar 2023, Carlos Tavares va primi inițial 23,5 milioane de euro, din care o mare parte va fi plătită sub formă de acțiuni. Apropo: acțiunile Stellantis aproape s-a dublat în ultimii trei ani.

Stellantis a anunțat un profit record de 18,6 miliarde de euro pentru anul 2023, înregistrând o creștere de 11% față de anul precedent. Cifra de afaceri se apropie de 190 de miliarde de euro, ceea ce demonstrează performanțe financiare solide, de la fuziune.

Însă Carlos Tavares a făcut obiectul unor critici, în 2022, din partea lui Emmanuel Macron, care a catalogat cuantumul remunerației sale drept „șocant și excesiv”. Cu toate acestea, Stellantis consideră că suma ar trebui comparată cu cea a managerilor unor multinaționale precum Boeing din Statele Unite, subliniind că, deși mare parte a vânzărilor sale sunt realizate în Europa, majoritatea profiturilor provin de pe piața americană.

Ca răspuns la critici, Carlos Tavares și-a comparat remunerația cu o „dimensiune contractuală” între el și companie, asemănătoare cu cea a unui fotbalist sau a unui pilot de Formula 1. El a mai spus că 90% din salariul său s-a bazat pe rezultatele companiei.

Reacția din zona politică nu a întârziat să apară, președintele grupului socialist din Adunarea Națională, Boris Vallaud, anunțându-și intenția de a relua un proiect de lege care vizează limitarea diferențelor de salarizare în cadrul companiilor.

În ciuda criticilor, acționarii au validat remunerația lui Carlos Tavares, arătându-și sprijinul pentru conducerea executivă Stellantis. Însă decizia ridică mari semne de întrebare cu privire la standardele de remunerare ale managerilor companiilor și percepția acestor recompense într-un context economic și social complicat, în special în cadrul anumitor fabrici ale grupului.


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!