Ecclestone vrea medalii in Formula 1
19.11.2008
        
Distribuie acest articol!   

Boss-ul Formulei 1, Bernie Ecclestone, doreste sa introduca anumite schimbari in sistemul de acordare a titlului. In principal, este vorba de acordarea de medalii pentru cei de pe podium, la fel ca la majoritatea sporturilor, iar la castigarea titlului mondial al pilotilor sa conteze numarul de medalii cucerite de-a lungul unui sezon.

Ecclestone spune ca demersul sau are sustinerea echipelor si ca noul sistem i-ar determina pe piloti sa fie mai incisivi, depasirile avand in acest caz de castigat, in detrimentul evolutiilor strategice. Ideea urmeaza sa fie dezbatuta in cadrul unei viitoare reuniuni a Asociatiei Echipelor din Formula 1 (FOTA) si, pe 12 decembrie, la Consiliul mondial al Federatiei Internationale de Automobilism.

Premierea cu medalii ar putea inlocui actualul sistem de punctare de la piloti, esentiale fiind clasarile pe podium. Cei clasati de pe locul 4 in jos nu ar mai primi puncte, insa locul ocupat la finalul fiecarei curse va conta la departajare. La clasamentul constructorilor, sistemul cu puncte ar urma sa ramana neschimbat.

Discutiile pe aceasta tema s-au reaprins in urma castigarii titlului mondial de catre Hamilton, la doar un punct avans fata de Massa, batalia dintre cei doi fiind transata in ultima cursa, cand Massa a castigat pe teren propriu, insa Hamilton a devenit campion mondial dupa ce a facut o cursa strategica (locul 5) in Brazilia. Dupa sistemul propus de Ecclestone, Massa ar fi devenit campion, avand sase victorii in sezon, cu una mai mult decat Hamilton.

Distribuie acest articol!