Lista producătorilor auto aflați în dificultate sau chiar în pragul colapsului a crescut constant în ultima perioadă. De la Honda și Nissan la Maserati, lista devine impresionantă, ba chiar alarmantă. Iar speculațiile pe această temă avansează ideea unor dispariții iminente!
Există prea multe mărci auto? Cu pierderi record, modele scoase din producție și branduri istorice amenințate cu dispariția, industria auto se confruntă cu o criză fără precedent, care ar putea șterge cu buretele nume considerate odinioară intangibile.
Industria auto a avut întotdeauna verigi slabe, cu mărci aflate în dificultate care s-au chinuit să își revină sau au fost condamnate la dispariție. În ultima vreme, în afară de Toyota, care a avut o evoluție constantă, grupurile germane care rezistă provocărilor de tot felul, și Renault, care reușește mereu să se reinventeze, nu putem spune cu certitudine că avem și alți producători pentru care nu ar trebui să ne facem griji.
Dintre japonezi, Nissan pare cel mai în pericol. Are situația financiară cea mai deteriorată, ceea ce nu îi permite să găsească un partener cu care să poată negocia de la egal la egal. Honda, al doilea producător japonez, cu care Nissan începuse discuțiile de fuziune, se concentrează acum în altă direcție.
Apropo de Honda, compania tocmai a înregistrat primele pierderi în șapte decenii de activitate. Se anticipează un minus de 13,6 miliarde de euro, ceea ce a impus renunțarea bruscă la trei viitoare modele electrice aflate în plin proces de dezvoltare. O situație traumatizantă pentru un constructor izolat și puternic dependent de piața americană.
Lucrurile nu merg bine nici la Jaguar, a cărui capacitate de a relansa producția vizând segmentul ultra-lux complet electric este îndoielnică, mai ales având în vedere că și Land Rover se confruntă cu dificultăți.
Tesla, care era în plină expansiune acum doi ani, transmite semnale îngrijorătoare – nu pare să aibă în plan nicio extindere a gamei, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă, în afară de robotaxi, Elon Musk are și alte interese în industria auto.
Porsche, care a fost mult timp cel mai profitabil producător auto din lume, suferă din plin din cauza vânzărilor slabe de modele electrice și trage în jos socotelile Grupului Volkswagen.
La Stellantis, multe mărci se confruntă cu dificultăți – DS, Lancia, Maserati, Chrysler, printre altele. Nimic nou, dar de când grupul și-a impus o epurare financiară de 22,3 miliarde de euro, întrebările referitoare la viitor sunt puse în termeni diferiți.
La Renault, temerile sunt legate de Alpine, iar restricțiile impuse planului de produs nu sunt de bun augur.
În fine, toată lumea iubește Maserati, dar nimeni nu cumpără acest brand.
Rareori au fost astfel de situații, în care atât de mulți producători să fie atât de aproape de prăpastie. Oprirea ideologică impusă brusc de Statele Unite dezvoltării vehiculelor 100% electrice a făcut, peste noapte, inutile investițiile imense necesare acestei tehnologii. Iar fixația protecționistă a președintelui Trump nu face decât să înrăutățească lucrurile. În paralel, penetrarea mai lentă a modelelor electrice i-a surprins pe producători, care sperau ca aceasta să fie pârghia creșterilor.
Sosirea noilor concurenți chinezi, extrem de agresivi, a răsturnat complet situația. Dar nici chiar aceștia nu se descurcă foarte bine peste tot, dovadă în acest sens fiind recentele dificultăți cu care se confruntă BYD pe propria piață. Iar la Beijing se mizează acum pe finalul planificat al subvențiilor pentru consolidarea producătorilor autohtoni, considerați prea numeroși și angajați într-un război acerb al prețurilor.
Cu siguranță, nu toate mărcile sunt pe moarte, dar dacă situația actuală persistă, este greu de văzut cum se poate evita o restructurare. Mai ales dacă criza petrolului va continua. Această ipoteză ridică, pe bună dreptate, următoarea întrebare: nu cumva sunt prea multe mărci pe piața auto?
La o privire mai atentă se observă că ideea clonării modelelor rezultate din politicile de utilizare a unor platforme comune a redus semnificativ diversitatea în cadrul unui singur grup. Este și o consecință a anilor de conservatorism care au dus la hegemonia modelelor SUV-crossover și la declinul sedanului și break-ului sau la dispariția minivanurilor, coupe-urilor și decapotabilelor.
O stagnare a slăbit anumite mărci specializate, forțându-le să își contrazică propria identitate. Să ne gândim doar la ce au în comun SUV-urile cu spiritul unor mărci precum Alfa Romeo, Jaguar sau Maserati…
Adaptarea la constrângerile economice, comerciale și de reglementare impuse de criza cu care se confruntă industria auto nu este o sarcină ușoară, iar unele grupuri riscă să plătească un preț mare. Dar așa se întâmplă când se fac pariuri prea riscante la momentul nepotrivit și nu există discernământ în strategia de produs…



















