Cel mai puternic Volkswagen Golf diesel se va numi GTD
24.03.2009
        
Distribuie acest articol!   

Cea mai puternica versiune diesel a noului Volkswagen Golf VI se va numi GTD, cu trimitere evidenta la legendara varianta sportiva (pe benzina) GTI. Noul Golf GTD va fi prezentat luna viitoare, cu ocazia Salonului Auto de la Leipzig. Conform informatiilor vehiculate la aceasta ora, propulsorul de pe GTD va fi un TDI de 2,0 litri si 170 CP, binecunoscut deja in Grupul VAG.

Volkswagen a folosit ultima oara apelativul GTD cu destui ani in urma, la a doua generatie Golf. Echivalentul diesel al Golfului GTI va accelera de la 0 la 100 km/ora in 8,2 secunde si va atinge viteza maxima de 220 km/ora, cu un consum mediu de 5,9 litri/100 km. Cutia de viteze in 6 rapoarte, cu dublu ambreaj (DSG), va fi disponibila optional. Comenzile vor putea fi lansate, in Europa, incepand din mai, primele livrari urmand sa aiba loc in iunie.

Distribuie acest articol!