Prototipurile de anduranta au iesit pe pista
10.03.2009
        
Distribuie acest articol!   

Audi si-a prezentat noul R15, despre care anunta ca include "solutii nemaivazute in sportul de anduranta". Se va miza in continuare pe tehnologia TDI, insa propulsorul nu va mai fi un V12, ci un V10, mai usor si mai compact, ce dezvolta peste 600 CP si 1.050 Nm.

Obiectivul acestuia este de a se impune in editia din acest an a celei mai cunoscute curse de anduranta din lume, cea de 24 de ore de la Le Mans, Franta (13-14 iunie), unde Audi va alinia 3 masini. Debutul noului Audi R15 TDI pe pista de concurs va fi marcat de participarea in cursa de 12 ore de la Sebring, Florida (SUA), pe 21 martie.

In alta ordine de idei, merita remarcat debutul prototipului Aston Martin preparat pentru Le Mans Series, in cadrul unei sesiuni publice de teste desfasurate pe circuitul Paul Ricard din Franta, in fata a circa 3.500 de spectatori, la finele saptamanii trecute. Sasiul este realizat de Lola, iar propulsorul V12 provine de pe DBR9. Aston Martin Racing va inscrie doua masini in LMP1. Echipa este formata din Jan Charouz, Tomas Enge, Stefan Mucke, Harold Primat, Miguel Ramos si Darren Turner. Aston Martin va participa atat in Le Mans Series, cat si la cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Le Mans Series contine 5 curse de cate 1.000 km. Prima cursa este programata pe 5 aprilie, la Barcelona (Circuit de Catalunya), urmatoarele fiind gazduite de Spa (Belgia), Algarve (Portugalia, circuit nou), Nurburgring (Germania) si Silverstone (Marea Britanie).

Distribuie acest articol!