Noile BMW X5M si X6M, cu motor V8 de 555 CP
05.04.2009
        
Distribuie acest articol!   

Versiunea M a modelelor crossover de la BMW, X5 si X6, a fost dezvaluita oficial. Marea noutate este motorul V8 de 4,4 litri twin-turbo, de 555 CP (la 6.000 rot/min) si 680 Nm (intre 1.500 si 5.650 rot/min). Pentru prima oara in cazul versiunior M de la BMW, cele doua modele vor dispune de o transmisie automata in 6 trepte, cu padele la volan. X5M si X6M dispun, bineninteles, de transmisia integrala inteligenta xDrive.

Performantele celor doua versiuni M sunt pe masura: acceleratie de la 0 la 100 km/ora in 4,7 secunde si viteza maxima limitata electronic la 250 km/ora, respectiv la 275 km/ora in cazul dotarii cu pachetul optional M Drive. Divizia M de la BMW a lucrat, pentru aceste modele, si la optimizarea suspensiilor. Lista de dotari performante mai include sistemul Dynamic Performance Control si Servotronic, iar franele sunt si ele evoluate.

Aspectul exterior este specific versiunilor M si comun pentru cele doua modele crossover. Partea de personalizare la exterior presupune, in principal, un nou bodykit, evacuare cu 4 tevi si jante pe 20 de inch. La interior, volanul este cel tipic sport, cu logo M, scaunele sunt imbracate in piele, iar instrumentarul de bord a fost revizuit.

Distribuie acest articol!