Noul Jaguar XJ, dezvaluit oficial
10.07.2009
        
Distribuie acest articol!   

Jaguar a dat publicitatii primele imagini, inregistrari video si informatii referitoare la cea mai noua aparitie din gama, limuzina XJ. Vor fi patru motorizari, dintre care cea mai impresionanta este un V8 de 5,0 litri supraalimentat prin compresor, ce dezvolta 510 CP. Astfel echipat, noul Jaguar XJ atinge 100 km/ora, cu plecarea de pe loc, in doar 4,9 secunde.

Intr-o alta versiune supraalimentata a acestui motor, puterea este de 470 CP, in timp ce varianta atmosferica dispune de 385 CP. Gama este completata de un diesel cu doua turbine, de 3,0 litri, care dezvolta 275 CP si o acceleratie 0-100 km/ora in 6,4 secunde, cu emisii de CO2 de 184 g/km.

Noul XJ dispune de toata tehnologia Jaguar de ultima ora (suspensie adaptativa, diferential de ultima generatie), pentru un comportament dinamic de exceptie. Si din punct de vedere aerodinamic, aceasta limuzina este de top, cu un coeficient (CX) record: 0,29. La caroserie s-a folosit tehnologie insiprata din domeniul aerospatial: sasiu din aluminiu, magneziu si materiale compozite. Exteriorul preia unele elemente de design de la modelul mai mic XF si de la conceptul C-XF.

Insa cel mai impresionant aspect al noului XJ se regaseste la interior, prin spatiul generos si, mai ales, echipamentele si interfata de comunicare. Este vorba de un sistem novator, Virtual Instrument, asociat unui sistem audio Bowers & Wilkins de 1.200 W. Versiunea cu ampatament marit adauga un surplus de 125 mm in zona picioarelor, la pasagerii din spate.

Preturile (pentru piata SUA) pornesc de la 72.500 dolari si ajung, in cazul unui XJL (cu ampatament marit) Supersport, cu motor de 510 CP, la 115.000 dolari, fara taxe. Concurenta sa pe piata europeana este reprezentata de limuzinele de lux de mari dimensiuni, precum BMW X7 si Mercedes-Benz Clasa S.

Distribuie acest articol!