Audi Quattro, in evocarea gloriei de altadata
07.08.2009
        
Distribuie acest articol!   

A fost de-ajuns ca publicatiile germane de specialitate sa lanseze ideea unei versiuni moderne a legendarului model Audi Quattro, ca imaginatia multora sa fie pusa la treaba. Presa germana vorbeste despre un proiect Audi care are ca obiectiv lansarea unui descendent al modelului ce a facut istorie in segmentul turismelor cu tractiune integrala, dar si in lumea raliurilor, la cel mai inalt nivel. Noutatea ar fi trebuit lansata anul acesta, cu ocazia centenarului marcii, insa criza a amanat proiectul, se pare, pana in 2012.

Sa nu uitam, Audi Quattro (foto jos) a fost primul model cu tractiune pe toate rotile aruncat in focul luptei din Campionatul Mondial de Raliuri! Pana sa ajunga acolo, Quattro a fost lansat la Salonul de la Geneva, in anul 1980. Cu trimitere evidenta la succesul de care s-a bucurat acest model, toate modelele Audi cu tractiune integrala primesc acum denumirea suplimentara quattro (scrisa fara majuscule), apelativul devenind marca inregistrata si chiar un reputat brand comercial al constructorului german.

Revenind la noul model, inspirat de Audi Quattro si Sport Quattro, acesta ar urma sa fie lansat in urmatorii doi ani, folosind platforma de la A5 – de altfel, modelul cel mai apropiat de Quattro, ca arhitectura. Revista engleza Car Online avanseaza ideea unui model cu elemente aerodinamice supradimensionate, la fel ca in cazul originalului. Publicatia a realizat chiar si o ipotetica versiune grafica, cu o alura chiar mai agresiva decat cea a versiunii de top S5 (foto sus).

Este evocata o motorizare V6 biturbo de 425 CP, conform aceleiasi prese germane. Cei de la Car Online avanseaza, insa, posibilitatea unei versiuni de minimum 400 CP, derivata din propulsorul turbo in 5 cilindri de pe Audi TT RS, asociata cu un sistem de recuperare a energiei.

Distribuie acest articol!