Automobilele de colectie, raritatile si cele cu un istoric aparte, asa cum sunt cele care au participat la curse celebre, tin capul de afis la licitatii, fiind vanate de colectionarii cu dare de mana. Uneori, insa, vanzarea unor astfel de exemplare esueaza, atunci cand suma oferita este sub cea minim ceruta de vanzator. Asa s-a intamplat recent, cu un Auto Union Type D din 1939, care a fost condus de celebrul Hans Stuck, pilotul preferat al lui Hitler. La licitatia organizata de Bonhams, oferta s-a oprit la 6 milioane de dolari, cu 2 milioane sub pretul limita impus. Acest exemplar, dotat cu un motor V12 de 3,0 litri, supraalimentat, montat in spate, a fost folosit in sezonul competitional 1939, avand sasiul cu numarul 19.
In cadrul licitatiei, alte cateva exemplare exceptionale n-au putut fi vandute, din acelasi motiv: un Ferrari Daytona Spyder si un Bugatti Type 57S din 1937. In schimb, un Duesenberg Model J Torpedo Convertible Victoria din 1933 a fost adjudecat pentru 1,4 milioane de dolari, la fel ca un Ferrari 212 Inter Vignale Coupe din 1952, un Mercedes-Benz 300SL Roadster din 1961 si un Bentley Birkin-Style Tourer din 1931, fiecare pentru 800.000 de dolari.
Bonhams are programata o noua licitatie cu piese rare pe 26 septembrie, la Reims, in cadrul evenimentului Weekend de L’Excellence Automobile. Capul de afis va fi, de aceasta data, un model Bugatti de curse din 1912, conceput si detinut de fondatorul marcii, Ettore Bugatti. Masina, dotata cu un motor de 5,0 litri, a concurat in perioada 1912-1914, inclusiv la Le Mans si Mont Ventoux. Acest exemplar a constituit una dintre marile atractii ale editiei din acest an a Festivalului Vitezei de la Goodwood. In lume exista, in prezent, inca doua exemplare ale acestui model. Unul este expus la Muzeul National al Automobilului din Franta, iar celalalt a fost vandut recent, unui colectionar privat, pentru suma de 2,42 milioane de euro. Pretul estimat de adjudecare, in cadrul Weekend de L’Excellence Automobile, este de 1,8-2,4 milioane de euro.