In plina perioada de criza, China se impune ca lider mondial al industriei auto, anuntand, la mijlocul acestei luni, depasirea pragului de 10 milioane de automobile produse anul acesta. Previziunile pentru intreg anul 2009 sunt la fel de optimiste: peste 12 milioane de unitati! Doar SUA si Japonia au mai realizat astfel de volume, insa a rivaliza cu China, in contextul actual, este tot mai dificil.
Anul acesta, in China s-au vandut deja 9,66 milioane de automobile, aceasta tara fiind prima in lume si din punct de vedere al pietei, devansand liderul de pana mai ieri, SUA. Cifra vanzarilor este privita de multi cu prudenta, pentru ca ea este data de agentia de presa China Noua si stim cu totii cum e cu umflarea cifrelor raportate, intr-un stat comunist. Nimeni nu mai poate contesta, insa, puternica ascensiune a Chinei, care a devenit, incet dar sigur, un jucator major pe piata auto mondiala.