Va mai amintiti de Gallardo LP560-4 Polizia, minunata supersportiva donata politiei italiene de cei de la Lamborghini? Era cea mai rapida masina de politie din lume. Vorbim de ea la timpul trecut, pentru ca, acum, aceasta bijuterie cu girofar nu mai este. Mai exact, nu mai este intreaga.
Zilele trecute, piesa de rezistenta a politiei rutiere din Bologa a avut parte de o experienta nefasta. Pur si simplu i-a iesit in fata un "partener de trafic" mult prea impetuos si, in incercarea de a evita iminenta coliziune, politistul de la volan a tras vartos de volan. Ce s-a intamplat mai apoi, se poate vedea in preluarea YouTube de mai jos.
Bolidul de 560 CP s-a oprit in doua automobile care stationau pe marginea drumului. Urmarile dezastrului se pot vedea mai jos, cum spuneam. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu aceste pagube materiale si cu ranirea usoara a protagonistilor. Ce se va intampla cu minunatul Gallardo Polizia? Greu de spus acum. Poate va fi reparat, poate ca va fi inlocuit. De ce nu, cu un… Gallardo Valentino Balboni!