Dupa ce, cu doua luni in urma, va prezentam imagini de la realizarea editiei 2010 a celebrului calendar Pirelli, revenim cu alte cateva astfel de creatii care fac deliciul barbatilor. Imaginile prezentate de aceasta data sunt din calendarele pe 2010 ale companiilor Berner, Liqui Moly si Simoni Racing. Fiecare dintre ele are activitatea legata, intr-un fel sau altul, de domeniul auto.
Compania Berner a apelat la artistul foto Christian Holzknecht, din Los Angeles, un colaborator apropiat a revistei Blayboy. Sesiunea foto a avut loc in atmosfera de lucru dintr-un atelier service din centrul Berlinului. Calendarul este produs intr-o serie limitata de 200.000 de exemplare, destinate partenerilor, si nu este disponibil pentru comenzi. In schimb, poate fi descarcat gratuit, de pe website-ul Berner, ca screensaver.
Specialistul in aditivi si lubrifianti auto Liqui Moly a apelat, pentru calendarul 2010, la patru modele, care i-au pozat lui Hardy Mutschler. Sesiunea a fost organizata intr-un atelier de restaurare a oldtimerelor, de langa Stuttgart.
Simoni Racing este un producator italian de accesorii auto care si-a castigat faima si datorita calendarelor “fierbinti” pe care le lanseaza anual. Cunoscatorii sustin ca editia din acest an este mai percutanta ca oricand. Ramane sa va convingeti, rasfoind galeria foto de mai jos…