Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a dat publicitatii statisticile referitoare la productia auto de anul trecut, de pe continent, inclusiv la modele comerciale (bus, van). Cu un total de 15,2 milioane de unitati, datele ACEA arata o scadere a productiei cu 17,3% comparativ cu 2008 si 23% fata de situatia dinaintea crizei, in 2007. La autoturisme, scaderea a fost cu 13% fata de 2008, respectiv cu 18% fata de 2007. Cu 13,4 milioane de autoturisme produse, industria auto europeana a revenit la nivelul productiei din 1996.
Desi a inregistrat anul trecut o scadere cu 13,8%, Germania continua sa fie cel mai mare producator auto de pe continent, cu 5,2 milioane de unitati in 2009. Din cauza unei scaderi cu 20,2%, Franta a cedat locul secund Spaniei, care a totalizat 2,2 milioane de unitati. Singurele tari care au inregistrat cresteri de productie in 2009 au fost Cehia (3%) si Slovenia (7,5%). La polul opus, cea mai semnificativa cadere a avut-o Austria, cu -52,6%.
Cererea de autoturisme a fost anul trecut cu 1,3% mai mica decat in 2008 si cu 9,3% sub nivelul din 2007. Per total, 14,1 automobile noi au fost inregistrate anul trecut, in Uniunea Europeana. Singurele tari care au avut cresteri fata de 2008 sunt Germania (23,2%), Franta (10,7%), Austria (8,8%), Cehia (12,5%) si Slovacia (6,7%).
Un aspect important il constituie cresterea cererii de modele putin poluante: 3,2 milioane de unitati vandute anul trecut, in crestere cu 59% fata de 2008. Acest segment, al modelelor care emit mai putin de 120 grame de CO2 pe km, a ajuns la 25% din totalul pietei europene.
Pe de alta parte, cererea de automobile diesel a inregistrat un recul important in 2009, cota de piata coborand anul trecut de la 52,7% pana la 45,9%. In acelasi timp, cilindreea medie in segmentul diesel a scazut la 1,6 litri, cea mai scazuta valoare de dupa 1991.
In fine, statisticile ACEA mai indica un total de 2,2 milioane de oameni care lucreaza in industria auto europeana. Acestora li se alatura alte 9,8 milioane de persoane din domenii strans legate de productia de automobile.