Google isi face loc la bordul automobilelor
19.05.2010
        
Distribuie acest articol!   

Cel mai mare motor de cautare pe internet isi face aparitia, treptat, la bordul automobilelor, dand semnalul de inceput pentru o noua era in domeniul navigatiei auto. Noul Audi A8 ofera imagini aeriene preluate de la Google, BMW foloseste serviciile de cautare si localizare oferite de celebrul motor, iar General Motors a anuntat zilele trecute ca va oferi navigatie gratuita de la Google, pe viitoarele sale modele.

La preturi mari, care trec de 2.000 de euro, sistemele multimedia isi gasesc greu cumparatorii in afara segmentului premium. Constructorii generalisti stiu foarte bine acest lucru si incearca solutii abordabile, asa cum au facut deja Renault (cu TomTom), Citroen (cu MyWay) sau FIAT (cu Blue and Me), ca sa dam doar cateva exemple.

Tendinta actuala este de a integra la bordul autmobilelor servicii conectate la internet si, cu siguranta, in timp, pe masura ce vor fi tot mai multi utilizatori, costurile pentru aceste sisteme vor scadea. Apropo de General Motors, constructorul american a anuntat ca serviciul gratuit de navigare bazat pe Google va fi integrat in oferta OnStar, de pe viitorul Chevrolet Volt. Anuntul este foarte important in privinta generalizarii sistemelor de navigatiei abordabile ca pret, oferite de constructori, chiar daca este doar un inceput de drum.

Distribuie acest articol!