Urmatoarea noutate majora de la Audi este gata sa-si faca aparitia oficiala. Audi A7 este un model complet nou, care isi va face intrarea la inceputul lui august, in cadrul Salonului de la Moscova, si va fi disponibil la comercializare incepand din toamna.
Campania teasing a debutat deja pe unele piete europene, prin intermediul internetului. Este si cazul unui website special dedicat acestui model, in Olanda (vezi link-ul de mai jos). Cei interesati sunt invitati sa se inscrie pe acest site, pentru a primi cele mai proaspete noutati referitoare la A7.
Audi A7 Sportback este un coupe cu 4 usi derivat din A6, model cu care va imparti motorizarile si nu numai. In gama Audi, se va incadra intre A6 si A8 si va marca debutul constructorului german in categoria coupe-urilor cu 4 usi de lux, segment de nisa inaugurat si dominat de binecunoscutul Mercedes-Benz CLS.