In martie, la Geneva, printre cele 12 modele expuse de Mitsubishi se va numara si conceptul Global Small (foto). Va fi una dintre cele sase noutati cu care constructorul nipon se va prezenta la acest salon.
Conceptul prefigureaza modelul de serie planificat sa intre in productie in 2012, la noua fabrica Mitsubishi din Thailanda. Va fi un model global, deci destinat pietelor din intreaga lume. Prototipul nu impresioneaza prin originalitatea designului, insa versiunea de serie promite sa fie printre cele mai economice si ecologice din aceasta clasa.
Gratie sistemului Stop&Start si celui de recuperare a energiei la franare, motorul (de 1,0 sau 1,2 litri) va avea emisii de CO2 de doar 90-100 g/km. Noul model mini de la Mitsubishi va fi inlocuitorul actualei generatii Colt.
Printre atractiile Mitsubishi de la Geneva se vor mai numara versiunea europeana a automobilului electric i-MiEV si noul crossover ASX.