Chevrolet ataca un nou sezon in WTCC
15.03.2011
        
Distribuie acest articol!   

Sa-nceapa cursele WTCC!  2011 va reprezenta inceputul unei ere noi pentru Campionatul Mondial de Turisme, deoarece este introdus un set nou de reguli tehnice si se trece la motoarele 1.6 turbo pe benzina, alese ca noul standard, pentru a reflecta tendinta actuala catre motoare mai mici, cu emisii reduse si consum mai scazut de carburant. Aceasta nu va fi singura schimbare din 2011 in cadrul WTCC. De asemenea, va fi adoptat un nou sistem de calificare, conform caruia primii 10 timpi din Q1 vor reprezenta, in ordine inversa, grila de start din cursa 2.

Dupa campania de succes din 2010, in care a castigat titlul la categoria piloti si producatori, Chevrolet este gata sa infrunte noile provocari. In paralel cu angajamentul sau de a participa la curse, echipa a lucrat foarte mult in 2010 pentru a proiecta si construi noul motor 1.6 turbo, lucru pe care l-au realizat in mai putin de noua luni, un adevarat record al departamentului de motoare al RML, condus de Arnaud Martin. Modelul Cruze in sine a suferit modificari in proportie de 70%, precum montarea noului motor, mai mic ca marime, dar cu o putere si un cuplu sporite.

Inaintea cursei de la Curitiba care va deschide acest sezon, au fost efectuate teste care au insumat 4.500 km, spre multumirea pilotilor si inginerilor. Chevrolet a fost primul producator de la WTCC gata de curse cu noa masina. Pilotii participanti nu au fost schimbati, conform unuia dintre cele mai vechi principii din sportul cu motor: nu schimba niciodata o echipa castigatoare! In calitate de campion mondial, Yvan Muller conduce un autovehicul cu numarul 1 pe caroserie, in timp ce Rob Huff, recrutat recent de publicatia The Sun pentru a scrie articole despre WTCC de-a lungul intregului sezon, va fi numarul 2. Alain Menu va fi numarul 8, intrerupand intentionat ordinea numerelor pentru a se prezenta cu „numarul norocos” al lui Louis Chevrolet in acest an centenar foarte special pentru Chevrolet.  

Chevrolet va participa in Brazilia si cu un al patrulea autovehicul, usor de recunoscut dupa neobisnuita culoare portocalie, acesta fiind incredintat eroului local Carlos Caca Bueno. Datorita sustinerii oferite de iCarros si Itau Bank, asul campionatului brazilian de 34 de ani va avea posibilitatea de a straluci in fata publicului de acasa, in cadrul celei de-a doua curse a sa cu modelul Cruze, dupa debutul la WTCC in etapa de la Brands Hatch, de anul trecut.

Distribuie acest articol!