Ulrich Bez, boss-ul de la Aston Martin, a confirmat pentru Autocar ca operatiunea de revitalizare a marcii Lagonda a demarat. Aston Martin intentioneaza sa formeze o gama separata sub acest brand, iar in prezent este in cautare de parteneri financiari si tehnici. Cel mai probabil, pentru schimbul de tehnologie va fi perfectata o colaboare cu Daimler (Mercedes). Pentru germani, “serviciul” ar urma sa fie intors in contul viitoarei generatii Maybach.
Primul model Lagonda va fi un SUV destinat in principal pietelor din China si Rusia. Daca pe pietele traditionale asocierea numelui Aston Martin cu un model SUV ar fi aproape de neacceptat, pe cele doua imense piete emergente, aceasta ar putea fi esenta succesului! Un SUV impunator si luxos, capabil sa parcurga trasee dificile, e tot ce-si pot dori potentatii momentului din respectivele tari, in materie de limuzine.
Cat despre Lagonda, marca fondata in 1906 si preluata de Aston Martin dupa Al Doilea Razboi Mondial, aceasta si-a incetat productia la finele anilor 90. Viitorul SUV este prefigurat de conceptul dezvaluit in urma cu doi ani (foto). Reactiile la ideea unui SUV Aston Martin au fost insa dintre cele mai controversate, iar la un moment dat se parea ca proiectul va fi abandonat.