Inca nu s-au stins ecourile noului record de viteza pe gheata, ca performanta celor de la Bentley si Pirelli a fost doborata! Dupa cum se stie, un Bentley Continental Supersports Convertible, avandu-l la volan pe celebrul pilot de raliuri Juha Kankkunen, ridicase stacheta la 330,6 km/ora. Iata ca recordul stabilit la Cercul Polar nu a rezistat prea mult…
Cei de la Nokian au decis sa intre in acest joc nebunesc al vitezei pe gheata. Producatorul de pneuri specializat in modele destinate conditiilor de iarna a echipat un Audi RS6 quattro cu anvelope Nokian Hakkapelitta 7, un model de ultima genratie, si a trecut la treaba. Rezultatul: 331,6 km/ora, deci cu circa un km/ora mai rapid decat Bentley-ul echipat cu anvelope Pirelli SottoZero II!
Trebuie spus ca Nokian nu este la prima isprava de acest gen. In urma cu doi ani stabilise un alt record de viteza pe gheata, pe atunci cu anvelope Hakkapeliitta 5 care au echipat tocmai un Bentley! Pe de alta parte, noul record stabilit de Nokian pune constructorul britanic intr-o situatie delicata. Bentley tocmai demarase o campanie de comunicare pe tema noului record, iar exemplarul pilotat de Kankkunen inca este expus in standul Bentley, la Salonul de la Geneva.